07 aug. 2024 | 13:19

Reacția lui Jordan Chiles, după ce sute de români au acuzat-o că „a furat medalia”: „Gimnastica mea vorbește mai tare”

News
Reacția lui Jordan Chiles, după ce sute de români au acuzat-o că „a furat medalia”:
Jordan Chiles, mesaj după pentru Nadia Comăneci

Jordan Chiles, medaliata cu bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice, reprezentând Statele Unite ale Americii, a transmis un mesaj celor care au susținut-o, dar și celor care o acuză că nu ar fi trebuie să urce pe podium.

Gimnasta americană Jordan Chiles, mesaj pentru cei care au acuzat-o că nu merita medalia

România a fost pentru scurt timp pe podium la gimnastică artistică, până când arbitrii au aprobat contestația făcută de Jordan Chiles. Aceasta se afla pe locul 5, iar în urma acesteia, a reușit să urce pe locul 3, înaintea româncelor.

„Au fost atât de multe emoții, atât de multe lucruri care mi-au trecut prin minte când am aflat că am primit acea medalie de bronz. Trec printr-o mulțime de sentimente.

Încă sunt sub emoțiile avute noaptea trecută și încerc să trăiesc fiecare moment cu familia și prietenii. Încerc să mă relaxez cât pot de bine. În acest moment tocmai m-am bucurat de timpul petrecut aici.”, a spus aceasta în cadrul emisiunii „Good Morning America”.

Rețelele de socializare au fost pline de mesaje de susținere pentru americancă. Au existat fani ai gimnasticii care au criticat-o, spunând că, de fapt, nu ea merita să câștige medalia de bronz, ci sportivele românce. Jordan Chiles le-a răspuns, spunând că:

„Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine. A fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată la individual! Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni. Am reușit!”

Jordan Chiles, răspuns pentru Nadia Comăneci

Gimnasta din America a venit cu un răspuns și pentru Nadia Comăneci, după ce fosta mare campioană a reacționat pe platforma X cu privire la ce s-a întâmplat la proba de gimnastică la sol.

”Nu îmi vine să cred că ne jucăm cu sănătatea mintală și cu emoțiile unor sportive în felul ăsta, haideți să le protejăm…”, a fost mesajul Nadiei Comăneci, pe Twitter.

”E amuzant cum unii oameni nu pot fi niciodată fericiți pentru cineva…”, a scris Jordan Chiles pe Twitter.

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data de 25
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro