Cu toate că depunem eforturi mari pentru a ține „musafirii” nepoftiți departe de florile din curte, sunt unele care au un rol important de dezoltarea armonioasă a plantelor. Află, din rândurile de mai jos, care sunt insectele din grădină pe care nu trebuie să le omori.
Nu este niciun secret că multe specii de insecte sunt dăunătoare pentru culturi, însă există unele care sunt considerate de grădinarii de experiență „aur” pentru plante, prezența lor jucând un rol important în dezvoltarea armonioasă a acestora.
În medie, în orice grădină trăiesc mii de insecte, dar s-ar putea să fii surprins să afli că doar aproximativ o zecime dintre acestea sunt dăunătoare. De fapt, majoritatea sunt fie benefice, fie inofensive.
Insectele benefice, deci cele pe care nu ar trebui să le omorâm când le întâlnim, se împart în trei categorii principale:
Te-ar putea interesa și: Planta din bucătărie care te scapă imediat de muște în sezonul cald. E o adevărată armă împotriva insectelor
În ciuda numelui și aspectului lor încântător, gărgărițele sunt prădători feroce. Înainte de a-și obține culorile roșii strălucitoare, își încep viața ca larve, mergând în jurul plantelor și hrănindu-se cu afide. Știați că o larvă de gărgăriță poate consuma până la 40 de afide pe oră?
O călugăriță, denumită și mantis religiosa, ajută la controlarea numărului de lăcuste din grădini. Acești prădători vor vâna, de asemenea, multe alte insecte dăunătoare care afectează grădinile, inclusiv molii, gândaci și muște. Trebuie precizat că vor mânca și alte insecte benefice, cum ar fi fluturii sau albinele.
Puțini ar crede că din categoria insectelor din grădină cu acțiune benefică asupra culturilor fac parte și păianjenii. Ei consumă numeroase insecte vii, fiind eficienți la ținerea sub control a dăunătorilor.
Te-ar putea interesa și: Insectele mici, mai periculoase decât rechinii sau leii. Omoară sute de mii de oameni anual, anunțul OMS