Litoralul românesc atrage în fiecare an mii de turiști, atât din țara noastră, cât și din străinătate. Stațiunea Mamaia a fost în topul celor mai vizitate de pe litoral, dar situația se schimbă de la an la an, și se pare că o altă stațiune se află în topul preferințelor.
Primăria Eforie a încasat din anul 2017 până în prezent fonduri europene în valoare de peste 240.000 de lei adică circa 50 de milioane de euro. Conform datelor parțiale ale recensământului din anul 2021 publicate de INS, Eforie avea 8.630 de locuitori.
Asta înseamnă circa 5.500 de euro pe cap de locuitor. Cu aceste sume, Eforie poate fi comparată cu cele mai performante orașe din România la acest capitol, precum Cluj sau Oradea.
Toate aceste investiții au schimbat total orașul de-a lungul anilor, iar acest lucru se vede în numărul de turiști care vin în Eforie Sud sau Eforie Nord în fiecare an, acesta fiind în creștere.
De fapt, de circa doi ani, numărul de turiști de aici l-a depășit pe cel din Mamaia. Foarte mulți bani s-au investit în faleza din Eforie Sud, una dintre cele mai frumoase, poate chiar cea mai frumoasă după părerea multora, de pe litoralul românesc.
Câteva dintre motivele pentru care oamenii preferă Eforie în detrimentul stațiunii Mamaia sunt lucrările de modernizare și prețurile mult mai mici. Cei care vor merge anul acesta în Eforie se vor bucura de o plajă lărgită, de 23 de hectare.
Mai este doar o lună până la deschiderea sezonului estival, iar hotelierii și-au propus să îi convingă pe turiști să viziteze Eforie. Prin urmare, cei care fac rezervări acum pentru luna iulie sau august primesc reduceri chiar și de 40%.
Până în prezent, aproape un sfert din pachetele de vacanță au fost cumpărate de turiștii români și străini. Pentru al doilea an consecutiv, stațiunea Eforie Nord se clasează în topul preferințelor.