Celebrul politician Mădălin Voicu a revenit în atenția presei, după ce, în 2017, apărea în presă decizia acestuia de a se separa de fosta soție, pictoriţa Carmen Olteanu cu care are doi băieţi.
Mădălin Voicu, ajuns la vârsta de 67 de ani, conform celor de la ”Click!” a decis să se mute în casa care a aparţinut tatălui său, marele violonist Ion Voicu. Presa vremii vorbea despre faptul că celebrul politician ar fi avut o relație cu actuala iubită, Adriana, încă din timpul căsniciei cu pictorița de 38 de ani. El și-a refăcut viața după ce, în 2018, a divorțat de cea de a treia soție, pictorița Carmen Olteanu, înlocuind-o imediat cu Adriana iar în brațele ei și-a găsit liniștea după o perioadă grea.
Prima apariție în public având-o la braț pe noua iubită, a avut loc în martie 2019, la relansarea Casei de discuri Electrecord, ei s-au afișat împreună. Mădălin Voicu a vorbit despre noua iubită la Antena Stars:
„Am revăzut-o în februarie 2017, era o atracţie nevorbită, dar simţită. Nu prea ştiu să fac curte, dar până la urmă am pupat-o. Nu a fost ceva pregătit, puteam să mă trezesc cu o geantă în cap. Trăim acum nişte stări de parcă am fi împreună de 25 de ani. E destin! Am avut trei neveste, dar o relaţie atât de caldă nu am mai avut!.”, spunea politicianul.
Mădălin Voicu are șapte copii cu cinci femei. Ultimii doi micuți, Ştefan (9 ani) şi Ion (7 ani), îi are cu Carmen. În celebra vilă, evaluată la peste 2 milioane de euro, politicianul locuieşte acum cu mama lui, care are 88 de ani, dar şi cu actuala iubită, Adriana, în vârstă de 45 de ani. A decis să se întoarcă, alături de Adriana, în casa părintească după trei mariaje eşuate. De ultima soţie, pictoriţa Carmen Olteanu, fostul politician a divorţat în iunie 2017, însă până să introducă actele, el deja se afişa cu bruneta Adriana, cu care are o relaţie şi în prezent. Fostul politician a părăsit domiciliul conjugal şi s-a refugiat cu iubita chiar în casa în care a copilărit.