Ziua de 22 Februarie are o semnificație importantă pentru toți credincioșii. Este așa-numita Sâmbăta Morților, prilej cu care Biserica Ortodoxă face pomenirea rudelor și prietenilor noștri trecuți la cele veșnice. Această zi mai este cunoscută în popor sub denumirea de „Moșii de iarnă”.
Astăzi, în fiecare biserică se săvârșește Sfânta Liturghie, urmată de Slujba Parastasului pentru a cinsti memoria celor adormiți.
„Atunci când se săvârșește Sfânta Liturghie, preotul scoate părticele din prescură și pentru cei vii și pentru morți. Aceste părticele sunt așezate pe Sfântul Disc, alături de Agnet – acea parte din prescură care-l reprezintă pe Iisus Hristos. Astfel, dragostea Lui se va revărsa și asupra lor. Credincioșii trebuie să știe că, în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se transformă astfel în Trupul și Sângele Domnului. De aceea, miridele reprezentându-i pe cei pomeniți, participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc”.
În unele regiuni ale țării, conform tradițiilor, bătrânii povestesc că sufletele celor dispăruți vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioșii dau de pomană mâncare gătită. Se spune că sufletele celor care au trecut în neființă vin de Sâmbăta Morților pentru a se hrăni cu bucatele gătite de credincioși, astfel încât să le ajungă pentru tot anul.
De Sâmbăta Morților, credincioșii din toată țara vor găti preparate speciale pentru a le oferi de pomană celor dragi care au trecut în neființă. Astfel, în această zi se dau de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci,sau fructe.
Această sărbătoare este cunoscută în credința populară și sub numele de „Moșii de Piftii” sau Sâmbăta Piftiilor. Reprezintă un moment care se întâmplă doar o dată pe an, astfel că toți credincioșii se pregătesc să-l marcheze cum se cuvine.
Considerați cei mai importanți, Moșii de iarnă sunt marcați într-un mod cu totul și cu totul special de credincioși. Există și o serie de superstiții de care țin cont toți cei care se ghidează după tradiții și obiceiuri.
„Este bine ca fiecare credincios să aprindă în această zi măcar câte două lumânări. Una menită să lumineze calea celor stinși din viață și alta închinată sănătății lui și a familiei” , susțin preoții.