28 mart. 2024 | 18:26

Ce înseamnă expresia „A ţine de şase“, de fapt. De unde vine

Diverse
Ce înseamnă expresia „A ţine de şase“, de fapt. De unde vine
De unde vine expresia "a ține de șase"

Limba română este o limbă vastă și conține multe expresii. Una dintre acestea este „a ține de șase”. Cu toții am auzit-o cel puțin o singură dată, fiind folosită des în convorbire, dar știți ce înseamnă, de fapt, și de unde provine?

De unde vine expresia „a ține de șase”

Cu siguranță ați auzit această expresie și poate chiar ați și folosit-o, dar probabil nu v-ați întrebat niciodată de unde vine, de fapt. Ei bine, expresia a fost folosită pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, după care a pătruns ușor-ușor în majoritatea limbilor.

În toate cazurile are aceeași conotație, adică „a sta de pază”. Piloții de avioane foloseau des această expresie în Primul Război Mondial, iar cifra șase nu este una întâmplătoare.

„În fapt, acest şase nu este întâmplător, căci sistemul de navigaţie rudimentar din acea vreme i-a determinat pe piloţi să folosească, pentru orientare şi comunicare simplă, cadranul unui ceas. Astfel, 12 era codul pentru în faţă, 3 pentru dreapta, 9 pentru stânga şi, evident, 6 pentru partea din spate”, explică profesorul de istorie Adrian Toma.

„Ține de șase” a rămas cea mai populară vorbă, deoarece partea din spate a avionului este și cea mai vulnerabilă, fiind locul unde inamicul atacă de cele mai multe ori.

Expresii românești celebre și originea lor

În vorbirea curentă, românii folosesc aproape zilnic expresii. Pentru mulți, originea acestora încă este necunoscută. Iată câteva expresii foarte folosite în convorbire și originea lor:

  • A face capul calendar

Este o expresie folosită atunci când cineva zăpăcește o persoană cu foarte multe informații, atât de multe încât sunt greu de înțeles. În anii 1800, calendarele erau ca o mică enciclopedie. Conțineau foarte multe cifre, date astronomice, istorice, care erau imposibil de ținut minte.

  • La paștele cailor

Folosim această expresie când vine vorba despre ceva care nu va avea loc niciodată. Este o expresie românească, iar originea ei se află în Transilvania. Potrivit unei legende, atunci când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, caii făceau gălăgie, iar Fecioara i-ar fi blestemat să fie flămânzi mereu, în afară de o zi, Paștele Cailor.

  • Dacă tăceai, filozof rămâneai

Folosim această expresie pentru a ne referi la oamenii care au un aspect de persoane deştepte, dar când vorbesc spun lucruri fără sens sau eronate. Expresia provine din lucrarea filozofului antic Boethius – „Mângâierile filozofiei”, care a ajuns la închisoare deoarece spunea lucruri care nu au fost pe placul regelui.

Parteneri
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia
Redactia.ro
Cum a murit, de fapt, Traian, cuceritorul Daciei. Cenușa lui a fost împrăștiată într-un loc important pentru români
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Schimbări fiscale în 2025. ANAF te pândește cu amenzi. Ce poți să faci
EVZ.ro
Bănel Nicoliță, surprins de ziua lui de naștere! Cine l-a așteptat acasă, la miezul nopții
Spynews
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
PENSIILE din ianuarie ÎNTÂRZIE și MAI MULT! ANUNȚUL Poștei Române
Mediaflux
Marian Drăgulescu se căsătorește! Fostul sportiv a anunțat data la care va avea loc marele eveniment 
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Motivul pentru care Cuza de la Noaptea Târziu a refuzat să își viziteze părinții timp de 2 ani. Ce s-a întâmplat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro