Vineri dimineață, 22 martie 2024, a avut loc un nou cutremur la granița cu România. La ora 07:20, ora locală a României, s-a produs un seism cu magnitudinea de 4.4, la adâncimea de 10.0 km, în regiunea de la granița dintre Grecia și Albania. În ce orașe s-a resimțit și ce informații au transmis specialiștii!
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, a avut loc, vineri dimineață, 22 martie 2024, la granița Greciei cu Albania, la 07:20, ora locală în României. Cutremurul s-a simțit puternic în apropierea orașului Vlore din Albania. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP. Și în România a fost înregistrat un seism pe 22 martie 2024, dar nu a avut o intensitate mare.
În schimb, cel mai puternic cutremur de vineri a fost în Marea Java. Acesta a avut o magnitudine de 6 grade pe scara Richter, dar nu au fost raportate victime.
Joi seară, 21 martie 2024, în zona Vrancea a avut loc un seism de mică intensitate care s-a resimțit în mai multe orașe din țară. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a anunțat că seismul de seara trecută a fost consemnat la ora 21:57. Cutremurul, raportat în Zona Seismică Vrancea, a avut magnitudinea de 2.4.
Seismul de joi seară a avut loc la adâncimea de 80.3 km. Acesta s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 40 km V de Focșani, 59 km N de Buzău, 72 km E de Sfântu-Gheorghe, 82 km E de Brașov, 94 km NE de Ploiești și 99 km SV de Bârlad.
De la începutul anului, în România au fost raportate zeci de cutremure. Cel mai semnificativ a avut loc pe 15 ianuarie 2024. Seismul a avut magnitudinea de 4.3 și s-a produs tot în zona Vrancea, conform datelor venite de la Institutul Național de cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
”În ziua de 15 Ianuarie 2024, la ora 11:01:49 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Vrancea un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.3, la adâncimea de 80.0 kilometri”, a transmis atunci INCDFP.
Vezi și: Cutremur la granița României, miercuri după-amiază. În ce orașe din țară s-a resimțit seismul