22 nov. 2023 | 10:01

Ce poți folosi în loc de balsam de rufe pentru haine parfumate. Trucurile pe care orice gospodină trebuie să le ştie

Diverse
Ce poți folosi în loc de balsam de rufe pentru haine parfumate. Trucurile pe care orice gospodină trebuie să le ştie
Ce poți folosi în loc de balsam de rufe pentru haine parfumate

În momentul în care scoatem rufele abia spălate din mașină, ne dorim nu doar să descoperim că petele de pe ele și urmele de murdărie au dispărut, dar și că au un miros frumos, proaspăt. Află, din rândurile de mai jos, ce poți folosi în loc de balsam de rufe pentru haine parfumate. Trucurile pe care orice gospodină trebuie să le ştie.

Un truc ce nu ar trebui să îți lipsească din colecție

Cine nu își dorește să se bucure de haine parfumate, de fiecare dată când le scot din cuva mașinii de spălat? Cu cât sunt purtate de mai multe ori, țesăturile articolelor vestimentare se degradează – apar urme de decolorare, acele pete galbene inestetice în zona axilară, unele prind chiar un miros neplăcut, foarte greu de eliminat.

În general, balsamul de rufe este produsul ce previne aceste probleme. Există însă situații în care nu face față. Din fericire, nu este cazul să îți transformi tricourile vechi în cârpe folosite la curățenia în casă.

Cu ce poți înlocuit balsamul de rufe pentru haine parfumate

Soluția o vom găsi tot pe rafturile magazinelor, la raionul de detergenți. În ultimii ani, pe piață au încept să apară tot mai multe alternative la clasicul balsam de rufe.

Înlocuitorul său a devenit, pentru mulți, parfumul de haine. O sticlă de 200 de mililitri ar trebui să fie suficientă pentru nu mai puțin de 40 de spălări.

Te-ar putea interesa și: Nu mai pune balsam la rufe. Ingredientul pe care îl pui în mașina de spălat și dă hainelor un parfum special

Ce poți folosi în loc de balsam de rufe pentru haine parfumate. Trucurile pe care orice gospodină trebuie să le ştie

Foto: Pexels

Cum se folosește

În general, se folosește în faza de limpezire a hainelor, atât pentru spălarea manuală, cât și pentru cea automată. Tot ce trebuie să faci este să diluezi în jur de cinci mililitri din acest produs în 50 de mililitri de apă și să torni soluția obținută în compartimentul pentru balsam al mașinii de spălat rufe.

Parfumul pentru haine poate fi făcut și acasă, dacă îți dorești să creezi propria combinație de arome. Ca bază pentru soluția finală, poți folosi fie uleiurile esențiale preferate, fie săculeții cu diferite parfumuri ce se țin, în mod normal, în dulapuri și sertare.

Te-ar putea interesa și: Unde se pune, de fapt, oțetul în mașina de spălat. Îl folosești în loc de balsam și are un efect uimitor asupra hainelor

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro