Anamaria Prodan a dat o nouă șansă iubirii, iar astăzi trăiește cea mai frumoasă poveste de dragoste a vieții ei, susțin surse din anturajul impresarei. Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf ar fi fost cerută în căsătorie în mare secret de către un bărbat care i-a proiectat și chipul pe Burj Khalifa. Foto
În 2022, Anamaria Prodan a ținut prima pagină a ziarelor mondene centrale, prin prisma scandalului în care a fost implicată cu fostul său partener de viață, antrenorul Laurențiu Reghecampf. Foștii soți au dat divorț, după care fiecare și-a continuat drumul în viață separat.
Peste fostul mariaj al Anamariei Prodan și a lui Laurențiu Reghecampf s-a așternut, după multă vreme, liniștea. Impresara pare să fie concentrată pe viața personală și profesională, la fel ca antrenorul de fotbal, care a anunțat recent că urmează să fie tatăl, Corina Caciuc fiind gravidă din nou.
Chiar dacă a fost dificilă, despărțirea nu a zdruncinat ideea de familie – nici în cazul Anamariei Prodan, nici în cazul lui Laurențiu Reghecampf. Surse spun că agenta de fotbaliști trăiește o nouă poveste de dragoste, însă ideea este privită cu scepticism de către utilizatorii online.
Anamaria Prodan a recunoscut public, în primăvara anului 2023, că forma un cuplu cu un bărbat „puternic, mândru, deștept, influent, bogat, miraculos, uluitor”, pe care a decis să îl țină departe de ochii curioșilor. S-a scris atunci că Flavius Nedelea ar fi iubitul impresarei.
În vârstă de 42 de ani, Flavius Nedelea este un milionar originar din Tulcea, căruia nu-i place atenția publică. Bărbatul deține afaceri în domeniul imobiliar în municipiul Constanța, este proprietarul unui hotel din București și a mai multor localuri în domeniul HoReCa.
Doar că, potrivit celor mai recente informații, nu el ar fi cel care i-a furat inima Anamariei Prodan, ci un altul, stabilit nu în România, ci în Dubai. Bărbatul ar fi cheltuit mii de euro pentru a o cere în căsătorie pe impresară. Nu a vrut să rateze șansa de a trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste.
Este drept că Anamaria Prodan s-a afișat alături de mulți bărbați din Dubai, prin urmare este dificil de spus dacă vreunul dintre ei este noul partener de viață al impresarei. Spectacola scrie că agenta de jucători a primit deja inelul de la logodnic, care i-a proiectat inclusiv chipul pe Burj Khalifa:
„Anamaria trăiește cea mai frumoasă poveste de dragoste a vieții. Călătorește între România și Dubai non-stop. Nu vrea să mai știe însă nimeni viața ei. A primit și inelul cu această ocazie”.