Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au făcut un anunț îngrijorător pentru toți românii. Într-o anumită zonă din țară se vor înregistra temperaturi mai mici decât cele normale. Așadar, ce se întâmplă cu temperaturile începând de mâine.
Marți, 15 august 2023, vremea se menține călduroasă, însă va fi mai răcoare în sudul Banatului și în Oltenia decât azi, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Maximele se vor încadra între 26 şi 34 de grade Celsius. În plus, meteorologii anunță că va veni un aer tropical în ultimele două săptămâni din această vară calendaristică.
La noapte, cerul va fi mai mult senin, conform meteorologilor, însă treptat se va înnora în jumătatea de sud a teritoriului şi mai ales în a doua parte a nopţii vor fi ploi slabe cantitativ şi descărcări electrice, pe arii restrânse în Oltenia şi Muntenia şi izolat posibil în sud-vestul Dobrogei.
De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în extremitatea de sud-est a țării, cu viteze mai mari pe litoral, respectiv de 45-55 de kilometri la oră.
Temperaturile minime vor oscila între 11 şi 23 de grade Celsius, mai mici, spre 7-10 grade Celsius în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde se vor întruni condiţii de ceaţă.
Valori termice mai scăzute comparativ cu ziua anterioară se vor înregistra în Oltenia şi sudul Banatului, însă în restul țării vremea se va menţine călduroasă.
De asemenea, cerul va avea înnorări temporare şi vor fi perioade cu ploi ce vor avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice, ziua în Oltenia, în primele ore ale intervalului pe arii restrânse şi în Muntenia şi vestul Dobrogei.
Dupã-amiaza şi seara local la munte şi pe spaţii mai mici în Banat, Crişana şi Transilvania se vor înregistra precipitații. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate, avertizează meteorologii.
Mâine, 15 august vremea se va menţine cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri la începutul zilei, dar şi spre sfârşitul zilei, când vor mai fi posibile perioade cu ploi şi descãrcãri electrice.
De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri ale vântului pe parcursul zilei, cu rafale de 40-45 de kilometri la oră. Temperatura aerului maximă se va situa în jurul a 32 de grade Celsius, iar cea minimã va fi de 17-19 grade Celsius.
Pe litoral, cerul va fi variabil, cu înnorări trecãtoare şi vor fi posibile averse slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 29 de grade Celsius, iar cele minime vor oscila între 22 și 23 de grade Celsius. Nu în ultimul rând, temperatura apei mării are între 21 şi 24 de grade Celsius.