09 aug. 2023 | 19:16

La loc comanda. CSA Steaua nu poate promova în SuperLiga nici la finalul acestui sezon, FRF a făcut praf strategia „militarilor”

News
La loc comanda. CSA Steaua nu poate promova în SuperLiga nici la finalul acestui sezon, FRF a făcut praf strategia „militarilor”

CSA Steaua nu poate promova în SuperLiga nici la finalul acestui sezon, chiar dacă va ocupa un loc eligibil. Federația Română de Fotbal a emis un comunicat în care a explicat că „regulile jocului” nu pot fi schimbate în timpul campionatului. Mai mulți oficiali ai clubului armatei au sugerat că există sprijinului celor care conduc fotbalul în această speță dificilă.

Federația Română de Fotbal a explicat de ce nu poate promova CSA Steaua

CSA Steaua a jucat deja primul meci în Liga 2 și pentru că a început sezonul ca o entitate de drept public și nu ca una de drept privat nu are drept de promovare nici la mijlocul anului viitor, așa cum s-a întâmplat și la finalul campionatului trecut, când a terminat pe poziția secundă. Fanii echipei au sugerat că situația se poate schimba în scurt timp precizând că Federația Română de Fotbal a fost informată despre negocierile dintre cei care conduc clubul și mai mulți investitori.

„Federația Română de Fotbal nu a oferit nicio dispensă clubului CSA Steaua. De fapt, pentru evitarea oricărui dubiu, FRF nu poate acorda o dispensă punctuală unui anumit club (oricare ar fi acela).

Așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, orice solicitare cu privire la modificarea formei juridice, însoțită de documentele aferente, va fi analizată de Federația Română de Fotbal la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal în vigoare în acel moment.

Imposibilitatea de promovare/participare în Liga I pentru cluburile de drept public reprezintă un impediment stabilit printr-o normă legală. Nu există nicio restricție pentru cluburile de drept public de a participa la orice altă competiție (inclusiv Liga 2 sau Cupa României) și, prin urmare, nicio posibilitate de a li se interzice câștigarea acestor competiții.

Reiterăm, de asemenea, cele menționate la punctul 1 de mai sus, în situația oricăror cereri ale unor cluburi de drept public cu privire la schimbarea formei de organizare vor fi analizate la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal aplicabil în acel moment”, se spune în comunicatul oficial al FRF, publicat de gsp.ro.

CSA Steaua, al treilea an fără drept de promovare. Ce soluții au conducătorii clubului din liga a doua

CSA Steaua a ajuns în liga a doua în anul 2020 și acesta ar fi al treilea an în care nu îndeplinește condițiile legale de promovare. Fanii echipei știu că în momentul de față trebuie să revină la varianta la care au sperat și la finalul sezonului trecut: modificarea Legii Sportului, inițiativă care a fost blocată în primăvara. O altă posibilitatea ar fi modificarea manualului de licențiere.

În primul meci din acest sezon, CSA Steaua a remizat la Târgoviște. Fanii echipei au protestat, după ce FCSB a fost acceptată pe stadionul din Ghencea.

Parteneri
Ce gest impresionant a făcut soțul Ancăi Molnar la trei luni de la moartea soției. Mesajul care a surprins pe toată lumea
Redactia.ro
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Click.ro
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că cel care o suna era soțul ei. Explicația bărbatului
Digi24
S-a aplecat și S-A VĂZUT TOT: Corina Bud, FĂRĂ lenjerie! Fanilor nu le-a venit să creadă că a apărut AȘA
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Ne așteaptă o iarnă grea. Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele din anii trecuți
EVZ.ro
Bogdan de la Ploiești a anunțat despărțirea de Cristina Pucean! „Nu a fost vorba de trădare, înșelat”. De ce ar fi ajuns la separare din nou
Spynews
S-a schimbat legea pentru șoferii cu permis categoria B. Ce condiții trebuie respectate
Capital.ro
Ea are 27 de ani, el are 57 și tocmai au anunțat că vor deveni părinți: „Mama te așteaptă…”. Vedeta abia a divorțat anul trecut
Avantaje
ALERTĂ SANITARĂ în ROMÂNIA! PERICOL MAJOR după inundații!
Mediaflux
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări răpitoare, cangur și alte exemplare exotice
Spynews.ro
Zodii ale căror vieți se îmbunătățesc semnificativ înainte de sfârșitul lunii septembrie 2024. Succesul bate la ușa lor
Realitatea.net
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro