19 iul. 2023 | 00:03

Adela Popescu, despre diferenţele dintre cei trei copii. A recunoscut ce se întâmplă în familie: ”Radu e destul de fricos”

Monden
Adela Popescu, despre diferenţele dintre cei trei copii. A recunoscut ce se întâmplă în familie: ”Radu e destul de fricos
Adela Popescu, despre diferenţele dintre cei trei copii

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai frumoase și iubite cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de mai bine de opt ani, și au împreună trei copii minunați. Iată cum este viața celor două vedete alături de micuți, ce spune vedeta Pro TV despre diferențele dintre ei.

Adela Popescu, despre diferenţele dintre cei trei băieți

Adela Popescu și Radu Vâlcan, alături de cei trei copii ai lor, formează o familie extrem de fericită și împlinită. Cele două vedete ar putea fi un exemplu pentru foarte mulți parteneri care sunt la început de drum și își doresc să aibă o relație cât mai lungă.

Cei doi prezentatori TV se bucură de o comunitate generoasă de admiratori și pe rețelele sociale, nu doar pe micile ecrane, iar prin intermediul acestor platforme, ei îi ține la curent pe internauți cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața lor.

Așa s-a întâmplat și de această dată, când vedeta Pro TV le-a arătat fanilor săi unde își petrece zilele rămase de vacanță, după întoarcerea din Bali, acolo unde au stat o lună de zile.

Cum este viața cu ei

Adela Popescu se află cu familia la casa de la țară, acolo unde rememorează momentele copilăriei și se bucură din plin de frumusețile naturii. Desigur, așa cum și-a obișnuit urmăritorii din mediul online, ea împărtășește din aventurile și trăirile sale sale, ocazie cu care a ținut să le povestească fanilor săi deprinderile pe care copiii ei le au, dar și despre cât de mândră este de ei.

„Voiam să vă spun că sunt mândră de Alexandru și de curajul lui, de când era mic nu a fost niciodată timid. Mereu și-a făcut foarte repede prieteni, dar când mergeam la un loc de joacă, nu prea se arunca el așa..mereu verifica să vadă dacă e sigur, mereu punea un picior înainte, Andrei e invers.

A făcut și înot, a câștigat concursul, deși noi i-am spus că nu e important să câștige. Iar în Bali erau amenajate multe tiroliene, leagăne, dar erau foarte sus și a zis că vrea să se dea.

Radu a spus că e exclus, eu am zis, hai măi, ce se întâmpla. Și s-a dat, mi s-a părut că nu e bine ce-am făcut, îmi venea să mor, trebuia să se prindă de o plasă, dar s-a descurcat minunat, surprinzător. Apoi mi-a zis că vrea să facă surf, a făcut și lecții de surf.

Ce voiam să vă spun, eu chiar cred că sunt o mamă realistă. Ce voiam să vă mai zic, la noi era o certitudine că Alexandru nu va fi vreun sportiv, însă acum nu mai am nicio părere, nu doar că e curaj, ci e foarte talentat! Și nu știu de unde, că noi nu l-am încurajat, Radu e destul de fricos la chestiile astea, precaut.”, a spus Adela Popescu pe rețelele sociale.

Citește și: Emisiunea pe care Adela Popescu nu ar vrea să o prezinte. Soţia lui Radu Vâlcan a spus şi motivul: „Asta e mai presus de orice” EXCLUSIV

Sfatul pe care îl are pentru părinți

În continuare, actrița a ținut să abordeze un subiect foarte important și de interes. Ea a dorit să le dea un sfat părinților care cred că cei mici nu prea au ce căuta în concedii.

”Acum vine importanța vacanțelor, așa cum vă spuneam, toți trei au făcut ”salturi mari”. Nu știu dacă știați că Andrei a vorbit destul de greu, este băiețelul numărul doi, fără să vreau, făceam comparație cu Alexandru, care la un an jumate făcea propoziții simple, Andrei, la doi ani, abia zicea câteva cuvințele.

Andrei acum vorbește și el, înoată singur de două zile, Adrian a început să vorbească și el! Deci cam asta e cu vacanțele, nu e despre amintiri, ci de toată cantitatea de informații vizuale care pur și simplu îi ajută să evolueze”, a mai spus soția lui Radu Vâlcan.

Citește și: Momente de panică pentru Radu Vâlcan și Adela Popescu. Au fost la un pas să rămână în stradă, în vacanță

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro