Un accident teribil a avut loc în noaptea de joi spre vineri la ieșirea din București spre Bragadiru, acolo unde doi tineri au murit după ce mașina în care se aflau s-a lovit violent de un paparapet aflat pe mijlocul drumului. Ce au găsit polițiștii la fața locului?
Un accident cumplit a curmat viața a doi tineri, iar familiile acestora nu-și pot reveni din șoc. Tragedia a avut loc în cursul nopții, atunci când, mașina care circula cu viteză mare s-a lovit de un parapet aflat în mijlocul drumului, impact care a generat răsturnarea mașinii. La volan se afla o tânără de 19 ani, care își luase de curând permisul, iar alături de ea se afla iubitul ei, în vârstă de 21 de ani.
Potrivit ultimelor informații, autoturismul venea cu viteză de pe podul aflat peste centură, care face legătura cu Bragadiru. În condiții de viteză excesivă și condiții de vizibilitate redusă, tânăra a pierdut controlul volanului, intrând în parapetul de pe mijlocul drumului, după care s-a răsturnat. În momentul impactului, un stâlp de electricitate a căzut și s-a oprit în gardul unei case.
Cei doi tineri au rămas blocați sub un morman de fiare, după ce cablurile de electricitate au căzut peste mașină iar echipele de prim ajutor nu au avut cum să intervină. Deși fata se afla la volan, se pare că ea a fost găsită pe banchetă, astfel încât, aceasta nu ar fi purtta centură.
La fața locului au venit și părinții băiatului, care au fost îngroziți de cele aflate. În urma șocului, cei doi părinți au avut nevoie de îngrijiri medicale.
După tragedie, traficul a fost restricționat mai bine de o oră. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au refăcut întreg traseul.
O altă tragedie a avut loc, joi seara, în Vâlcea, acolo unde un tren cu 50 de pasageri a lovit frontal un autoturism în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, o persoană a murit, iar alți doi adulți și doi copii au fost transferați la spital. În cazul pasagerilor din tren, doar un minor a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la UPU Vâlcea.
„Accident feroviar în localitatea Orleşti, intersecţie către Aureşti/Peco. Din evenimentul petrecut între un autoturism şi tren au rezultat 5 victime, dintre care una decedată.
Trenul de tip Regio Expres 2011 Caracal-Sibiu transporta aproximativ 50 de pasageri. Niciunul nu necesită îngrijiri medicale. Echipajul SMURD Drăgăşani a preluat o victimă, de sex masculin, minor, de cod galben, si o transportă căatre UPU Vâlcea”, a transmis ISU Vâlcea.