24 apr. 2023 | 20:59

Amenzi de până la 4.000 de lei pentru acești șoferi din România. Legea a fost adoptată în Senat

Social
Amenzi de până la 4.000 de lei pentru acești șoferi din România. Legea a fost adoptată în Senat
Cresc amenzile pentru o anumita categorie de soferi

O anumită categorie de șoferi trebuie să fie foarte atentă pentru că se dau amenzi foarte mari în trafic. Așadar, ce categorie de șoferi este pasibilă de amenzi de până la 4000 de lei. Legea a fost adoptată în Senat.

Legea se înăsprește. Amenzile pentru această categorie de șoferi cresc până la 4000 de lei

Senatul a adoptat, luni, 24 aprilie 2023, un proiect iniţiat de parlamentari neafiliaţi, care are ca obiectiv modificarea unor articole din Legea privind Codul silvic.

Astfel, noile modificări urmăresc reducerea limitei volumului de material lemnos care poate fi transportat fără documente specifice de transport, cu scopul prevenirii şi combaterii recoltării ilegale a lemnului, potrivit Agerpres.

Care sunt amenzile, potrivit modificărilor aduse

Conform amendamentului admis, amenzile prevăzute pentru depăşirea volumului de material lemnos transportat fără documente specifice de transport sunt următoarele:

-1.000 lei până la 2.000 lei pentru un volum cuprins între 0,1 si 1,5 mc, inclusiv;
-2.000 lei până la 4.000 lei pentru un volum cuprins între 1,51 şi 3 mc, inclusiv; 4.000 lei până la 6.000 lei pentru un volum cuprins între 3,01 şi 5,00 mc, inclusiv;
-2.000 lei până la 4.000 lei pentru un volum cuprins între 0,1 şi 3,00 mc, inclusiv, în cazul transportului de cherestea.

De asemenea, modificarea textului de act normativ mai prevede că pe lângă amendă se va confisca și materialul lemnos în cauză.

În ce cazuri se va aplica actuala lege

„Dacă se constată o diferenţă de cel mult 5 mc, inclusiv, sau o diferenţă de cel mult 3 mc, inclusiv, în privinţa cherestelei, cu luarea în considerare a toleranţelor admise, sunt aplicabile prevederile prezentei legi”, indică un alt amendament.

În expunerea de motive a modificărilor aduse legii se precizează că scăderea nivelului limitei volumului de material lemnos ce poate fi transportat fără documentele specifice de transport, până la care fapta constituie contravenţie, scădere vizată de același proiect, are impact asupra prevenirii şi combaterii recoltării ilegale a lemnului, „ţinând cont de faptul că numărul de transporturi de lemn la nivel naţional depăşeşte cifra de 4 milioane (ce se pot realiza în 365 de zile/an, plecând din peste 150.000 de locaţii răspândite în 7 milioane de hectare şi care se desfăşoară de-a lungul a sute de mii de kilometri de drumuri căre alte sute de mii/milioane de destinaţii)”.

Propunerea Legislativă urmează să ajungă în Camera Deputaților

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46 din 19 martie 2008 privind Codul silvic, precum şi a Legii nr.171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice urmează să fie supusă dezbaterii Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.