Un britanic a devenit viral pe rețelele sociale, după ce ar fi dezvăluit cum a reușit ca firma Wizz Air să-i plătească 4.500 de lire sterline, pentru că și-ar fi anulat vacanța în Portugalia, după luni de zile în care a urmărit o rambursare prin trimiterea executorilor judecătorești la Aeroportul Luton.
Russell Quirk, un expert imobiliar din Brentwood, Essex, susține că ar fi fost forțat să cumpere alte bilete de avion, pentru ziua următoare, după ce compania aeriană low cost i-ar fi anulat zborul, în ultimul moment.
După ce a fost nevoit să aștepte mai bine de jumătate de an ca reprezentanții Wizz Air să-i ramburseze banii, britanicul a mers în instanță, înainte de a trimite executorii judecătorești la aeroportul Luton din Londra, Marea Britanie.
„E corect ca eu, în calitate de victimă, să petrec 7 luni luptând ca o companie să-mi recupereze ce-i al meu de drept?”, a declarat indignat agentul imobiliar, conform publicației Daily Mail.
Ulterior, compania aeriană Wizz Air i-ar fi cerut scuze britanicului pentru anulare, rambursându-i suma de bani restantă. De asemenea, oficialii firmei au emis un comunicat oficial, disculpându-se pentru faptul că „nu au îndeplinit propriile aspirații și așteptările clienților lor”.
Russel Quirk a rezervat, inițial, biletele de avion pe ruta Londra – Faro, în ianuarie 2022, plănuind o vacanță pentru întreaga sa familie.
Citește și Compania aeriană low-cost care intră în România. Cum vor fi prețurile biletelor
În dimineața plecării, britanicul alături de soția și cele trei fiice ale lor au realizat cu stupoare că reprezentanții Wizz Air le-au trimis un mesaj în care-i atenționau pe pasageri că li s-a anulat zborul.
„Nu a existat nicio explicație sau alternativă oferită, ceea ce, evident, stă în obligația lor să o facă”, a completat agentul imobiliar pentru sursa citată.
Bărbatul plătise deja cazarea la hotel pentru el și întreaga lui familie, pasagerul fiind obligat să rezerve un alt zbor pentru ziua următoare, pentru care a scos din buzunar suma de 2.500 de lire sterline. Biletele inițiale costaseră doar 700 de lire sterline.
După ce s-a întors din vacanță, Russell Quirk a încercat să obțină despăgubiri de la compania Wizz Air, lovindu-se, însă, de cererile ignorate de către reprezentanții societății.
Ulterior, englezul a trimis executorii judecătorești la aeroportul Luton, pentru a rezolva problema. Într-un final, compania aeriană i-a plătit despăgubiri.
Citește și Care sunt companiile aeriene românești. Când au fost înființate acestea, detalii mai puțin știute