Veste șocantă în piața media din România. Un cunoscut post de televiziune de la noi din țară a intrat în insolvență din cauza datoriilor foarte mari pe care le are. Hotărârea, luată în cursul zilei de joi, 16 martie, aparține Tribunalului București. Iată despre ce televiziune este vorba.
În cursul zilei de joi, Tribunalul București a decis să pună în insolvență societatea Aleph Media care operează televiziunile Aleph News și Aleph Business. Solicitarea a fost făcută chiar de către debitor, adică de societatea Aleph Media, informează paginademedia.ro. O decizie cel puțin ciudată! Dar hai să vedem cum s-a ajuns în această situație.
Ei bine, problemele se pare că ar fi pornit de la neînțelegerile dintre Marius Tucă și Adrian Sîrbu. Primul este și el creditor al societății și spune că are de recuperat minimum 60.000 de euro.
De asemenea, un alt creditor, dar și acționar al societății, este casa de producție Zazu Film, firmă care îi aparține Cristinei Iacob, despre care s-a spus că ar fi trăit o poveste de dragoste cu Adrian Sârbu.
Postul Aleph News a primit licența de la CNA în vara anului 2019, perioadă care a coincis cu alt proiect al lui Adrian Sârbu și Marius Tucă. Cei doi au înființat un grup media, din care făceau parte Aleph News, rețeaua Smart Radio și alte posturi de televiziune care aveau Aleph în denumire.
După numai un an, în septembrie 2020, postul TV a început să emită. Conducerea reușea la acea vreme să aducă în echipă oameni importanți de la Pro TV sau Digi24. Printre aceștia s-au numărat Costi Mocanu, Felix Drăghici, Ion Cristoiu, Marius Tucă, Ioana Ţigănilă, Andrei Tomescu, dar şi colaboratori mai vechi ai lui Sârbu.
La un moment dat, însă, Costi Mocanu a părăsit postul și a semnat cu Prima TV, Felix Drăghici a plecat la Antena 1, Iulia Pârlea a mers la Pro TV, iar Irina Ursu a semnat cu Observator.
Conform CNA, Aleph News are acţionari compania Prosperya Financial Management, cu 99,9983%, societatea Zazu Filmm cu 0,0016% şi pe Iacob Ana Cristina, cu 0,0001%.