În urma scumpirilor prețurilor în România, internauții caută tot felul de soluții pentru a economisi bani, în așa fel încât să-și gestioneze finanțele și să reușească să rămână cu o sumă destul de mare pe cardurile bancare, la final de lună. La ce trucuri apelează persoanele cu arici la buzunar.
În cazul în care te-ai săturat să dai sume exorbitante pe tot soiul de soluții de curățare din comerț, gospodinele vin cu o idee genială, care te va ajuta să pui deoparte câțiva bănuți.
Poți face propriul tău detergent universal de curățare, natural, din apă și oțet. Această soluție de curățare ucide microbii și bacteriile de uz casnic, precum și petele de murdărie și calcar. Unde mai pui faptul că te costă doar câțiva lei pe săptămână?
Oricât de confortabil ar fi să circuli cu mașina personală, unii internauți apelează la mersul pe bicicletă, pentru a se plimba prin oraș, pe timpul zilei. Pentru unii, procurarea unei biciclete pentru a se deplasa nu este foarte practică.
Însă, pentru persoanele care locuiesc în oraș, aproape de serviciu sau de supermarketul unde-și fac adesea cumpărăturile, bicicleta reprezintă un mod de călătorie extrem de ieftin. În plus, economisești benzină și mai faci și puțină mișcare.
Persoanele care vor să economisească bani ar trebui să evite să mănânce zilnic la restaurant sau să-și comande preparatele prin intermediul aplicațiilor online. În schimb, vei strânge bani suficienți la fiecare final de lună, dacă vei începe să-ți gătești singur, în bucătărie.
Mâncarea pentru bebeluși este scumpă și plină de zahăr. Pe de altă parte, e mult mai ușor să o faci de acasă. Orice gătești pentru tine poate fi pasat într-un piure, iar gustările pentru cei mici pot fi făcute cu fructe rase, biscuiți și lapte.
Mulți oameni te vor sfătui să nu folosești carduri de credit. Cu toate acestea, multe companii de carduri de credit oferă un stimulent pentru cash-back. Dacă sunt utilizate în mod responsabil, acestea pot economisi bani și vă pot ajuta să vă construiți creditul.
În zilele noastre există multe platforme diferite de streaming, toate având emisiuni și filme de calitate. Este greu să nu te abonezi la toate cele pe care vrei să le urmărești. Ele pot ajunge să fie foarte scumpe.
Sfatul specialiștilor este să îți cumperi un anumit abonament pentru două luni, apoi să-l rotești cu altul, pentru următoarele luni.
În cele mai multe cazuri, cei care au abonament la toate platformele, precum Netflix, HBO Max, Disney Plus sau Amazon Prime, nu apucă să le urmărească pe toate, pierzând foarte mulți bani.
Pare extrem de simplu și chiar așa și este. Încearcă să faci cumpărături în zilele în care sunt anunțate reduceri de 30%, 50% sau chiar 70%. La sfârșitul lunii vei simți diferența la buget.
Dacă nu te deranjează să ai haine pe care le-au purtat alte persoane înaintea ta, atunci shoppingul la magazinele Second Hand te vor ajuta să-ți împrospătezi garderoba, la prețuri convenabile.
Dacă ești în liceu sau facultate, poți oricând să aplici pentru un job part-time, pentru a-ți câștiga independența financiară.
Deși te-ai obișnuit să te duci până la supermarketul din colț în fiecare zi, pentru a mai cumpăra câte ceva de ronțăit, ei bine, vei vedea că vei economisi mult mai mulți bani, dacă vei încerca să faci cumpărături o dată pe săptămână.