Filmul românesc Teambuilding a depășit așteptările fanilor, fiind una dintre cele mai vizionate și apreciate pelicule autohtone ale momentului. Smiley nu face excepția de la regulă. Artistul a urmărit și el, recent, filmul și a ținut să-și exprime părerea legată de proiect.
La puțin timp de la lansarea filmului, Teambuilding a reușit să creeze controverse în mediul online. Taberele cinefililor s-au împărțit, iar, în timp ce unii au criticat pelicula și au blamat interpretațiile actorilor protagoniști, alții au recunoscut că au râs copios pe seama glumelor din film.
După ce a vizionat Teambuilding împreună cu partenera lui, Gina Pistol, în intimitatea propriului cămin, Smiley a dezvăluit cât de mult i-a plăcut producția românească.
Cele două vedete au râs cu lacrimi la cele mai tari scene din film, lăudând succesul uriaș de care se bucură filmul autohton în care joacă Anca Dinicu, Matei Dima și Micutzu.
„Am văzut Teambuilding, pot să spun că am căzut de pe canapea de râs. Din păcate, nu am reușit să ajung la cinema, pentru că e mai complicat pentru noi să plecăm seara în doi de acasă la cinema, din cauza fetiței care nu ne lasă.
Nu știu ce are lumea cu filmul ăsta, dar mie, unul, pot să spun că chiar mi-a plăcut! Am râs foarte tare și mă bucur că a avut un asemenea succes.”, a declarat Smiley, într-un interviu acordat în exclusivitate publicației click.ro.
Citește și Filmul românesc de pe Netflix care a urcat pe locul 1 în top. A făcut deja profit la cinema
În ceea ce privește filmul Ramon, ce a avut premiera în cinematografele românești pe data de 3 februarie, Smiley mărturisește că a fost implicat încă de la început, susținându-l pe prietenul său, Pavel Bartoș, încă de la prima scenă.
„Mă bucur foarte tare că apar foarte multe filme românești, asta e un lucru bun. Și mai important e că lumea vine să le vadă, pentru că degeaba facem filme dacă nu vine nimeni să se uite la ele.
Din fericire, oamenii le gustă, am văzut că și pe Netflix oamenii se uită la ele. E important ca oamenii de acasă să încurajeze orice creație românească, părerea mea!
La Ramon pot să spun că am fost implicat de la ground 0. Pentru că eu am fost prezent la prima scenă pe care Bartoș a făcut-o cu personajul acesta.
Mi-a plăcut foarte tare personajul, el a avut ideea să fac filmul și eu l-am încurajat. I-am și spus că se poate baza pe tot ajutorul meu”, a completat artistul pentru sursa citată.