Simona Halep dovedește încă o dată că este o adevărată luptătoare. În plin scandal al dopajului de la US Open, când a fost depistată substanța Roxadustat în organismul ei, jucătoarea de tenis face tot posibilul de a se menține în formă, deși este suspendată din activitatea sportivă. Cum a fost surprinsă, de această dată.
Anul 2022 a fost extrem de dificil pentru Simona Halep, jucătoarea de tenis fiind nevoită să depășească două cumpene mari ale vieții. După divorțul incomod de afaceristul Toni Iuruc, Simona Halep a primit o lovitură sub centură, fiind acuzată de dopaj într-un scandal de zile mari, înainte de US Open 2022.
2023 a început bine pentru faimoasa tenismenă originară din Constanța, Halep plecând într-o vacanță exotică în grecia, alături de prieteni buni, pentru a se putea relaxa în voie. Întoarsă înapoi în România, sportiva nu își neglijează nicidecum forma fizică de invidiat de care este atât de mândră.
Recent, fotoreporterii Playtech Știri au surprins-o pe Simona Halep pe terenul de tenis, unde se antrenează din greu, pentru a nu-și ieși din mână, sperând ca suspendarea să-i fie ridicată cât de curând.
Între timp, dacă tot nu poate juca tenis și a ratat calificarea la turneul Australian Open 2023, Simona Halep pare să se reprofilat către un alt sport, de data aceasta de contact, pentru a face mișcare și a se menține în formă.
Pe contul său de Instagram, Simona Halep și-a surprins urmăritorii cu o ținută impresionantă. Constănțeanca a îmbrăcat un echipament de sală pentru a juca box alături de antrenorul Vlad Bucșa.
Fanii i-au trimis sportivei sute de mesaje de încurajare, felicitând-o pentru faptul că își exersează calitățile de luptătoare.
Jucătoarea de tenis din România a primit o veste tristă în ultimele zile. Simona Halep a coborât câteva poziții în topul WTA, clasându-se pe locul 15 în ierarhia mondială a tenisului feminin, după ce terminase anul 2022 pe locul 10.
Asociația de Tenis Feminin a publicat cum arată clasamentul și față de ultima ierarhie, jucătoarea de tenis a mai coborât trei locuri.
Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj și nu a fost încă audiată de Sports Resolution, în ciuda speranțelor sale că va ajunge cât mai repede în fața instanțelor de judecată.