Atunci și acum. De când a intrat sub lumina reflectoarelor, fiecare mișcare, fiecare schimbare de look i-a fost imediat analizată de fani, dar câți reușesc să își dea seama cine este copila din galeria foto de mai sus? Este una dintre cele mai celebre și frumoase femei din lume.
Provocarea zilei vine sub forma unei simple fotografii. Puțini reușesc să își dea seama cine este, de fapt, fetița din imaginea pe care o poți vedea în galeria foto de AICI.
Născută în 1975, într-una dintre cele mai cunoscute familii de la Hollywood, a crescut în umbra celebrului său tată, un actor de Oscar, însă atunci când a venit momentul să facă primii săi pași în carieră, a devenit una dintre cele mai mari actrițe din lume.
Fetița din imagine este acum o femeie în toată regula, laureată a premiului Oscar, cu trei premii Globurile de Aur în palmares, fiind declarată cea mai bine plătită actriță din industria cinematografică americană în anii 2009, 2011 și 2013.
Și-a făcut debutul pe micul ecran când avea doar șapte ani (nu la foarte mult timp de când a fost făcută fotografia), alături de tatăl ei, Jon Voight.
Publicațiile Vogue, People și Vanity Fair au numit-o „cea mai frumoasă femeie din lume”, în timp ce Esquire, FHM și Empire au ales-o „cea mai sexy femeie în viață”. Vorbim, desigur, despre Angelina Jolie.
Din păcate, viața personală a actriței a fost marcată de divorțul de Brad Pitt. La începutul lunii octombrie, ea l-a acuzat pe actor de abuz asupra copiilor lor, descriind un episod ce ar fi avut loc în anul 2016.
Documente judiciare depuse de curând conțin dezvăluiri șocante. Angelina Jolie susține că actorul ar fi avut o altercație violentă cu doi dintre copiii lor. Vedeta îl acuză pe Pitt că „l-a sugrumat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul” şi, de asemenea, că „a apucat-o pe Jolie de cap şi a scuturat-o” înainte de a o „împinge de peretele toaletei”, unde începuse cearta. Potrivit documentelor, apoi, ar fi „turnat bere” pe fosta sa soţie şi „bere şi vin roşu pe copii”.
În timpul confruntării, unul dintre copii ar fi sărit în ajutorul actriței. Brad Pitt „s-a năpustit apoi asupra propriului copil”, potrivit documentelor, iar actriţa „l-a apucat din spate pentru a-l opri”.
Câteva zile mai târziu, Jolie a depus actele de divorț.