04 sept. 2022 | 22:57

Elena Udrea, adusă în București. Ce se întâmplă după permisia lui Cristian Cioacă

Politică
Elena Udrea, adusă în București. Ce se întâmplă după permisia lui Cristian Cioacă
Elena Udrea, adusă în București. Ce a transmis fostul ministru, după ce s-a aflat despre permisia primită de Cristian Cioacă.

Elena Udrea, adusă în București. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului va fi din nou audiat, marți, 6 septembrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Politiciana s-a folosit de această ocazie și de problema permisiei primite de fostul agent de poliție Cristian Cioacă pentru a atrage atenția asupra legislației privind executarea pedepselor în România. Află în rândurile următoare ce a transmis Elena Udrea, în contextul condamnării sale în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea, adusă în București

Elena Udrea urmează să fie audiată din nou, marți, 6 septembrie, în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul ministru va fi scos de la închisoarea de femei de la Târgşor. Va fi adus din nou în Capitală.

Audierea Elenei Udrea a fost amânată, după ce grefierii au fost testați pozitiv la infectarea cu coronavirus. În circumstanțele actuale și după vehicularea în spațiul public a situației fostului agent de poliție Cristian Cioacă, Elena Udrea a transmis un avertisment privind condițiile de executare a pedepselor în țara noastră.

Fostul ministru al Turismului a transmis că nu are nimic împotriva permisiei primită de fostul agent de poliție Cristian Cioacă. Bărbatul, condamnat la aproape 16 ani de închisoare pentru că ar fi ucis-o pe Elodia, a beneficiat de 24 de ore libere, în afara gratiilor, până duminică, 4 septembrie. Ce o deranjează, în schimb, pe Elena Udrea este faptul că principiul menținerii legăturii cu familia este legiferat în țara noastră.

Ce spune Elena Udrea despre condițiile de executare a unei pedepse

„Legislația privind executarea pedepselor cu inchisoarea este nu doar total ineficienta, Romania avand unul dintre cele mai mari grade de recidiva din Europa, ci si anacronica, ilogica, aberanta, in anumite prevederi, ce aduce la crearea unor adevarate drame umane. Drame care nu aduc nici un beneficiu societatii, doar distrug vieti.

„Legea actuala nu face nici o diferenta intre un barbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii si o mama condamnata pentru furt din magazine ori abuz in serviciu, eventual cu un copil mic sau mai multi.

Nu doar ca in ambele cazuri vizitele se pot primi doar in conditiile in care se folosește un „dispozitiv de protectie”, un geam care ajunge sa separe pe mama de copilul ei, dar si in ceea ce priveste dreptul de a mentine contactul cu familia al detinutilor, tratamentul este identic.

Adica, posibilitatea de a iesi din penitenciar pentru a te întâlni cu familia, este acelasi si pentru un barbat care merge sa bea o bere cu rudele sale ca si pentru o mama care ar vrea sa ii fie alaturi copilului sau cand este ziua lui de nastere, cand merge in prima zi la gradinita sau la scoala, cand are un examen important, sau cand are nevoie de alinarea mamei, pur si simplu”, a transmis Elena Udrea, într-un mesaj publicat pe contul său de pe platforma socială Facebook.

Importanța consolidării relațiilor familiale în cazul deținuților

Fostul ministru a atras atenția asupra importanței consolidării legăturilor dintre prizonier și membrii familiei sale. Dat fiind faptul că nu a putut să își vadă fetița pentru o lungă perioadă de timp și doar în condiții stricte, Elena Udrea a vorbit și despre susținerea relației dintre o mamă prizonieră și copilul său.

„Legislatia noastra nu are in vedere, in niciunul din aspectele pe care le trateaza, situatia copiilor al caror mame sunt in detentie. La fel, categoria de detinuti, mame, mame de copii mici, nu exista in viziunea legiuitorului nostru.

Asta arata lipsa de intelegere a rolului pedepselor raportat la societate, a nevoii de a sprijini dezvoltarea psiho-emotionala a copiilor, evitand pe cat este posibil dobandirea de catre acestia a unui comportament de risc. In conditiile in care este demonstrat cu studii recente, ultimul realizat anul acesta in Statele Unite, ca copii ale caror mame sunt in detentie rămân cu trauma pentru restul vietii. Un procent important dintre acestia ajung sa incalce legea ei înșiși”, a conchis Elena Udrea, în mesajul publicat pe Facebook.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Cea mai rea veste pentru șoferi. Se întâmplă de la 1 ianuarie 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro