Una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri din România a fost nevoită să își amâne nunta, pe ultima sută de metri. Vedeta de la PRO TV se iubește de mai bine de 10 ani de zile cu nepotul unuia dintre cei mai mari actori ai țării noastre. Despre cine ar fi vorba.
Ramona Păun și Cosmin, nepotul marelui actor George Mihăiță, formează un cuplu unit și sudat de mai bine de un deceniu. Prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV s-a decis să se mărite cu alesul inimii sale, în urmă cu ceva timp, însă planurile de nuntă le-au fost date peste cap.
Cei doi s-au logodit într-un cadru de poveste, în Belgia, acolo unde s-au gândit să își oficializeze și relația. Din nefericire, Ramona Păun și Cosmin Mihăiță nu au reușit să facă nunta în orașul Bruges, lovindu-se de refuzul autorităților de la ambasadă.
„Pandemia a pus pe hold planurile, dar acum ne mobilizăm să continuăm ce am început înainte de pandemie. Am vrea să fie ceva foarte discret, tocmai din acest motiv nu vorbesc foarte mult despre planuri până nu se concretizează, nu suntem foarte vocali în privința asta.
Ne-am dorit foarte mult să mergem să facem cununia religioasă și civilă în Bruges, acolo unde m-a cerut de soție, dar, din păcate, nu se poate, pentru că nu suntem cetățeni belgieni. E imposibil.
Am crezut că e posibil, am auzit de o experiență similară a unor cunoștințe și chiar eram foarte încântați, dar ni s-au tăiat brusc aripile când am vorbit la ambasadă.
Ne reorganizăm cumva, în principiu mi-ar plăcea să fie un mix între o deplasare în străinătate și o petrecere aici.”, a declarat Ramona Păun, exclusiv pentru impact.ro.
În ceea ce privește organizarea nunții, Ramona Păun mărturisește că este adepta petrecerilor intime și discrete, deși are foarte multe rude și prieteni care abia așteaptă să le fie alături în cea mai importantă zi din viața ei și a iubitului ei. Vedeta de la PRO TV va îmbrăca, în curând, rochia de mireasă.
„Mai degrabă eu sunt adepta unor adunări mai micuțe, dar avem foarte mulți prieteni, familia este mare și nu am vrea să se simtă excluși.
Probabil, până la urmă, o să facem o nuntă cu mai mulți invitați, dar măcar prima petrecere – cununia civilă – să fie una discretă.”, a spus frumoasa brunetă pentru sursa citată.