Elena Merișoreanu nu va cânta vara asta pe litoral, deși la cei 73 de ani primește oferte la fel de multe ca în tinerețe. Artista a refuzat însă orice job pe litoral. De asemenea, artista își va face concediul în țară și nu va pleca peste hotare. Artista are unele probleme de sănătate la care trebuie să fie atentă.
Elena Merișoreanu nu are voie să stea la soare și a preferat să aleagă joburi din alte zone ale țării și nu de pe litoral. Ea a spus că preferă muntele în locul litoralului.
„Eu nu mă duc pe litoral. Sunt operată de glandă și nu am voie la mare, la soare. Am concerte multe prin țară și le selectez. De o viață numai alerg. Am din ce trăi, am familia aranjată, avem pensii mari. M-au chemat și de Sfânta Marie să cânt pe litoral la un hotel foarte mare unde au și orchestră și le-am zis că nu.
Nu mai îmi place la mare, prefer muntele. Am avut, recent, spectacol la Comarnic, de Ziua Drapelului și a fost extrem de frumos, cu Ionuț Dolănescu, Irina Loghin, Fuego. Lumea e dornică să ne asculte. După atâția ani, lumea mă iubește și mă primește atât de frumos. Sâmbătă am cântat la un eveniment al unei familii extrem de bogate. Am primit mai mult decât la două nunți”, a spus Elena Merișoreanu pentru Impact.ro.
Ce a putut spune Elena Merișoreanu despre Corina Caciuc, după ce a stat la aceeași masă cu eaElena Merișoreanu a mai dezvăluit că nu a reușit să se opereze încă, cu toate că are mari dureri la un picior. Se va opera însă, la finalul verii.
„Eu am probleme, trebuie să mă operez, nu am făcut-o încă tot din cauza evenimentelor. Dar trebuie să o fac, de ce să mă chinui. Operația nu e grea, dar recuperarea da și durează cel puțin trei luni. Nu trebuie să pui piciorul jos, ci să umbli cu un cadru. Avem medici foarte buni în România. La ortopedie, la Foișor, e ca-n stațiune. Acolo mă duc.
Acum patru ani, m-a dus fi-mea la San Diego, la un institut mare, ortopedic. A venit un doctor la mine, care era român. Și mi-a zis că nu există ortopezi mai buni ca la noi. Și atunci am decis să mă operez în țară. La piciorul la care am suferit intervenția chirurgicală, nu mai am nimic. Pot să și zbor”, a mai adăugat Elena Merișoreanu.
Elena Merișoreanu a mai adăugat și că nu ar pleca nicăieri în altă parte în concediu, peste hotare, întrucât că avem o țară foarte frumoasă:
„Avem o țară atât de frumoasă. Am văzut planeta în lung și-n lat, dar nu aș mai pleca nicăieri. Am avut la Bușteni cazare la o vilă de unde se vedeau munții, era totul așa frumos. Și fetelor mele le-am zis de ce mai pleacă din țară. Dar ce-i drept, avem prețuri foarte scumpe față de afară”, a conchis artista.