În plin război ruso-ucrainean, o previziune dă fiori. Potrivit acestei previziuni făcute de una dintre celebrele prezicătoare ale secolului XIX, Vladimir Putin, liderul rus, este văzut „Stăpânul lumii”. Baba Vanga, căci despre ea este vorba, a prevăzut războiul rusesc din Ucraina, susține că nimeni nu îl poate opri pe președintele Rusiei.
În cei 50 de ani de activitate, Baba Vanga, supranumită și „Nostradamus din Balcani”, a făcut sute de predicții. Se spune că aceasta a prezis cu exactitate scufundarea Kurskului în anul 2000. Milioane de adepți credeau că Baba Vanga avea abilități paranormale, inclusiv telepatie, și că putea comunica cu extratereștrii.
Baba Vanga ar fi prevăzut și războiul rusesc din Ucraina, susținând că Vladimir Putin va deveni „Stăpânul lumii”. Ea a prezis că Vladimir Putin și Rusia vor domina lumea.
Astfel, într-o întâlnire cu scriitorul Valentin Sidorov, în anul 1979, Baba Vanga ar fi spus:
„Toți se vor dezgheța, precum gheața, doar unul rămâne neatins – gloria lui Vladimir, gloria Rusiei. Nimeni nu poate opri Rusia. Totul va fi îndepărtat din calea sa și nu numai că va fi păstrat (n.red. Vladimir Putin), ci va deveni și stăpânul lumii.”
Înainte de a muri, Baba Vanga ar fi prezis încă o dată un viitor glorios pentru Rusia, devenind singura superputere a lumii. Însă în timpul vieții, Baba Vanga a „văzut” și dezastre naturale și a avertizat despre conflicte înainte ca acestea să aibă loc. Baba Vanga a făcut, de asemenea, și o profeție înfiorătoare despre utilizarea armelor nucleare și cel de-al Treilea război mondial. Celebra prezicătoare din estul Europei a murit la mijlocul anilor 90, la vârsta de 85 de ani.
Baba Vanga a devenit o figură marcantă după ce a prezis cu exactitate scufundarea Kurskului, în 2000. Submarinul rusesc s-a scufundat în Marea Barents la 12 august 2000, iar toți cei aflați la bord au murit.
În 1980, profeta oarbă a prezis că „Kursk va fi acoperit cu apă și întreaga lume va plânge din cauza ei”. Dar ea a făcut și numeroase alte predicții despre evenimentele mondiale, prezicând inclusiv ascensiunea ISIS și căderea Turnurilor Gemene din SUA. De altfel, specialiștii au analizat îndeaproape predicțiile făcute de aceasta, și au calculat că 68% dintre profețiile sale s-au întâmplat.
Baba Vanga, pe numele real, Vanghelia Pandeva Dimitrova, după căsătorie Vanghelia Gușterova, este o prezicătoare din Bulgaria. Ea a murit la data de 11 august 1996. Înmormântarea sa a atras mari mulțimi, inclusiv mulți demnitari de stat.