Gabriela Ruse, victorie de răsunet la Dubai. Românca de 24 de ani este pusă pe fapte mari la începutul acestui sezon. După ce a urcat pe cea mai bună poziție din carieră, 59, jucătoarea din București a reușit să ajungă pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Dubai. Gabriela Ruse a fost nevoită să joace 3 tururi de calificări, peste care a trecut cu brio.
Gabriela Ruse, victorie de răsunet la Dubai. Jucătoarea din București a decis, de curând, să renunțe la colaborarea cu antrenorul Andrei Cociașu, chiar dacă alături de acesta ajunsese pe cea mai bună poziție în ierarhia mondială din carieră. De asemenea, sportiva de 24 de ani a cucerit în 2021 și primul său titlu WTA, câștigând turneul de la Hamburg
Gabriela Ruse i-a cooptat în staff-ul său pe Iulian Vespan și Cătălin Nedelescu, cu care a mai lucrat de-a lungul timpului.
„Bine ați revenit în echipă, Iulian Vespan și Cătălin Nedelescu! Sunt încântată să lucrez din nou cu voi. Prima noastră colaborare s-a încheiat cu primul meu titlu WTA. Abia aștept să văd ce vom realiza împreună de data aceasta!”, a anunțat Ruse pe Instagram.
Gabriela Ruse a revenit, de fapt, la vechea formulă a staff-ului, dinainte de colaborarea cu Andrei Cociașu, a scris treizecizero.ro. Vespan (51 de ani) are o experienţă bogată în tenisul mondial şi a mai lucrat în trecut mai bine de 10 ani cu rusoaica Alisa Kleybanova. Vespan a mai colaborat şi cu Vera Zvonareva sau Yafan Wang. La rândul său, Cătălin Nedelescu (31 de ani) este un antrenor școlit în Germania, ultima oară lucrând în cadrul Academiei Victor Hănescu.
Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la Dubai după ce a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic, aflată pe locul 39 în clasamentul WTA. Gabi Ruse s-a impus în două seturi, scor 6-1, 7-5, la capătul unui meci ce a durat o oră și 22 de minute, în fața jucătoarei care a atins sferturile de finală la Wimbledon, anul trecut.
Gabriela Ruse a avut un parcurs excelent în calificările turneului din emiratul din Golf. Ea câștigase anterior încă două partide, contra Anasstasiei Gasanova (155 WTA) și a lui Jasmine Paolini (46 WTA). Graţie acestor succese, Ruse a urcat pe locul 57 în ierarhia actualizată în timp real. WTA Live.
Gabriela Ruse li se alătură, astfel, Simonei Halep și Irinăi Begu pe tabloul principal de la Dubai. Ea va evolua marți, în primul tur, contra spaniolei Paula Badosa (5 WTA). Ea va intra și în posesia unui cec de 6.200 de dolari. Dacă va trece de iberică, Gabriela Ruse ar putea juca în optimi cu Simona Halep.