În cursul nopții de miercuri spre joi, sute de constănțeni și-au văzut moartea cu ochii după ce blocul în care locuiau a luat foc. La fața locului au intervenit sute de pompieri, jandarmi și medicii, care s-au luptat neîncetat cu focul, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. După mai multe cercetări, Poliția a identificat primii suspecți vinovați de această tragedie.
Incendiul a izbucnit în parcarea subterană a clădirii, acolo unde au ars complet peste 25 de autoturisme, la care s-au adăugat cel puțin 11, parcate în zonele laterale ale blocului. Ulterior, flăcările s-au extins către fațadă, punând în pericol viețile oamenilor.
Peste 250 de locatari au fost evacuați din clădire, mulți dintre acestea rămânând fără un acoperiș deasupra capului. Mai mult, pentru a se salva de flăcările nemiloase, mai mulți locatari s-au urcat pe acoperișul blocului, acolo unde echipele de pompieri au intervenit cu autoscara pentru a-i evacua.
În urma lichidării incendiului petrecut în zona de lângă Dorally Mall, oamenii legii au analizat cu atenție imaginile surprinse de o cameră de supraveghere montată la blocul aflat vizavi. Astfel, anchetatorii au observat că imediat după izbucnirea incendiului au apărut doi copii care ar fi putut produce tragedia.
Astfel, doi minori, în vârstă de 13, respextiv 15 ani, au fost reținuți de Poliție pentru audieri. Potrivit ultimelor informații, cei doi minori au recunoscut că se aflau în zonă la momentul respectiv, însă aceștia s-au acuzat unul pe celălalt pentru aprinderea focului.
În urma declarațiilor sale, copilul de 13 ani a fost lăsat în libertate, în timp ce tânărul de 15 ani a fost reținut de oamenii legii pentru distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă.
În cursul zilei de astăzi, principalul suspect va fi prezentat unei comisii în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul producerii incendiului. Dacă rezultatele specialiștilor vor indica că acesta avea discernământ, atunci vinovatul va răspunde penal pentru fapta sa.
Ca în cazul oricărui incendiu de mari dimensiuni, autoritățile au investigat amănunțit atât posibilele motive ale declansării incendiului, cât și documentele care atestă siguranța clădirii în caz de incendiu. Astfel, informații compromițătoare pentru dezvoltator au ieșit la iveală, întrucât parcarea subterană nu avea autorizație de securitate la incendiu.
„În anul 2015, premergător obţinerii autorizaţiei de construire (la faza de proiect) a fost emis aviz de securitate la incendiu pentru parcajul amenajat la subsol.
După recepţie şi punerea în exploatare, societatea dezvoltatoare nu a solicitat autorizaţia de securitate la incendiu, care certifică practic faptul că imobilul îndeplineşte cerinţele specifice securităţii la incendiu”, au precizat reprezentanţii ISU „Dobrogea”.
Vă reamintim că în urma tragicului incendiu, 40 de autoturisme au fost arse complet, în timp ce 35 de apartamente au fost distruse, locatarii primind cazare temporare în spații asigurate de autorități. Nouă persoane, printre care și copii, au fost transportați cu intoxicații și atacuri de panică, iar una dintre victime a rămas internată pentru investigații amănunțite.