Show-ul „Asia Express” a născut pasiuni, de-o potrivă și rivalități, dar per total a scos în evidență tăria și rezistența concurenților puși în situații extreme. Printre cei care au reușit să țină pasul cu greutățile show-ului, au fost și Raluka și Ana Baniciu, fiica celebrului folkist Mircea Baniciu. În cadrul emisiunii „Asia mai departe”, realizată de Cuza și Emi, participanți la ultimul sezon, Ana Baniciu a dezvăluit ce a făcut cu banii câștigați de pe urma participării în competiție.
În primul sezon al deja celebrului show „Asia Express” – Drumul Dragonului, printre echipele participante s-a numărat și cea formată din Ana Baniciu și Raluka. Nimeni nu paria că cele două vedete vor ajunge până în finala show-ului, ba mai mult, au și câștigat-o, după ce au parcurs un traseu de aproape 4.000 km. De pe urma acestei victorii, Ana Baniciu și Raluka au câștigat și o sumă importantă de bani.
Recent cele două au fost invitate în show-ul moderat de foștii concurenți ai sezonului patru de „Asia Express” – Drumul Împăraților, Cuza și Emi, unde au vorbit despre experiența lor în concurs, același lucru făcându-l și cei doi moderatori. Cuza a fost, de fapt, cel care a vorbit despre experiența din sezonul patru și faptul că au reușit să ajungă până în finală, cu toate greutățile
„Ajungând în finală s-au îndeplinit cele două dorințe. Dorința mea era să nu plecăm primii și dorința lui Emi era să ajungem în finală. (…) Eu mai am o bucurie.
Am plecat cu cel mai bun prieten al meu și m-am întors cu un frate. O experiență de duritatea asta chiar te leagă. (…) Nu ne așteptam”, a spus Cuza.
În comparație cu cei doi, Ana Baniciu și Raluka se pot lăuda că câștigrea finalei, de pe urma căreia au câștigat și cei 30.000 de euro. Raluka a decis să nu spună e a făcut cu banii primiți, în schimb, Ana Baniciu a dezvăluit pe ce și-a cheltuit partea sa din marele premiu. „Mi-am luat apartament, măi băieți”, a mărturisit Ana Baniciu când a fost întrebată ce a făcut cu banii de la Antena 1.
După ce au revenit în țară, cele două au făcut echipă și din punct de vedere muzical, lansând împreună o piesă, intitulată „Temperatura”, în 2018, care a ajuns să aibă pe Youtube un record de vizualizări, numărul acestora trecând de un milion.