Este o sărbătoare importantă astăzi. Vineri, 30 iulie 2021, este o zi cu semnificație aparte pentru creștini ortodocși.
Biserica Ortodoxă cinstește astăzi, 30 iulie, mai mulți sfinți, iar unul dintre cei pomeniți este purtat de o mare parte din români.
Pe 30 iulie 2021 se sărbătoresc Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Adronic, Sfânta Muceniță Iulita, Sfântul Mucenic Valentin, Episcopul Umbriei, Sfântul Anatolie cel Tânăr de la Optin.
Sfântul Mucenic Valentin a fost episcop în Umbria, Italia. El avea darul tămăduirii și a vindecat mai mulți bolnavi prin rugăciunea ea. Toto el a întors necredincioșii spre dumnezeu.
Sfântul Valentin a fost supus la chinuri și supliciuri pentru că a crezut în Dumnezeu și a fost obligat să se închine idolilor.
A fost închis, iar în închisoare s-a rugat la Dumnezeu încontinuu, motiv pentru care i s-a tăiat capul.
Mulți români poartă numele de Valentin, Valentina, Vali, Valeriu sau Valeria. Numele vine din latină și înseamnă cel puternic, sănătos.
„O, Sfânt drag și martir glorios, învață-ne să iubim fără a fi egoiști și să fim bucuroși dăruind. Dă putere tuturor celor care iubesc cu adevărat să aducă tot ceea ce este mai bun în celălalt prin Dumnezeu și în Dumnezeu.
Iubirea, iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul (primit).
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată. Amin!”