Datoriile karmice ne pot influența prezentul și viitorul, așa că este bine să urmăm câțiva pași pentru a le șterge. Energiile negative sunt greu de purtat prin viață, de aceea există câteva secrete bine păstrate pentru a trăi clipe frumoase.
Multe dureri se pot acumula din viețile anterioare, așa că este important să ne facem propriul drum. Avem posibilitatea să îndreptăm orice rău a fost făcut pentru a merge înainte, dar trebuie să fie făcute anumite schimbări majore.
Energiile negative sunt greu de îndepărtat, dar ele nu pot să fie distruse dacă există o relație toxică în jur. Este important să uităm de orice legătură ce ne face mult rău pentru a putea să cunoaștem binele, a explicat Lidia Fecioru la Antena 3.
Faptele bune sunt și ele apreciate. Ele trebuie să fie făcute în perioadele grele, mai ales pentru că reprezintă salvarea în momentul în care totul pare năruit. Totuși, nu trebuie să oferim ajutorul doar pentru a ne observa alte persoane.
Prezența persoanelor spirituale ne poate ajuta oricând simțim că nu mai există scăpare. Este bine să identificăm un psiholog, un duhovnic sau un îndrumător pentru a reuși să învățăm să ne cunoaștem așa cum suntem.
Pe lângă toate acestea, există datorii ce trebuie plătite cu banii, dar și legături ce ne aduc mai multă tristețe în viață. Nu trebuie să ne zgârcim atunci când vine vorba despre fericirea de care avem nevoie.
Trebuie să învățăm să iertăm, dar și să plecăm din locurile sau de lângă persoanele ce ne fac rău. Nu răzbunarea este răspunsul la fiecare răutate din lume.
Toată lumea trebuie să gândească pozitiv și să transmită mesaje frumoase Universului. Acesta va răspunde cu multe clipe frumoase dacă există bunătate.
Mâinile tuturor nu trebuie să fie legate de alte persoane, așa că este important ca fiecare om să cunoască fericirea acolo unde trebuie și să nu existe legături negative.
Ideile și gândurile nu trebuie să ne facă rău, iertarea fiind cel mai de preț lucru pentru a avea un viitor strălucit. Chiar dacă anumite situații ne macină, este important să uităm de clipele dureroase sau de persoanele ce ne-au greșit pentru ca viitorul să nu fie întinat.
Greșelile sunt făcute pentru a învăța din ele și nimeni nu este perfect, așa că nu este nevoie să ne blamăm de fiecare dată când nu alegem să facem ceea ce trebuie, ci doar să nu mai repetăm orice pas greșit din trecut.
Nu chinui un alt om atunci când tu ești chinuit. În momentul în care o legătură îți face rău, trebuie să pleci și să mergi mai departe, orice s-ar întâmpla. Lecția a fost învățată, iar viitorul este unul frumos.
Chiar dacă suntem oameni și ne dorim să socializăm, relațiile de prietenie sunt foarte fragile în zilele noastre. Este important să nu îți dezvălui slăbiciunile pentru că nu știi cine îți va rămâne aproape.
Este important să fim smeriți și să nu fim răi cu alți oameni pentru a fi răsplătiți cu bunătate, respingând răutatea prin propriul caracter.
În momentul în care trimitem mesaje spre Univers, este bine să mulțumim și pentru persoanele ce sunt în jurul nostru, să ne gândim la binele lor.