S-a rupt lanțul de iubire dintre Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. După o relație tumultoasă, cu multe împăcări și despărțiri, cei doi au decis să-și spună adio pentru totdeauna. Cel care a făcut anunțul a fost chiar fostul soț al Claudiei Pătrășcanu, care a declarat la Antena Stars că povestea de dragoste dintre el și blondină a luat sfârșit.
Vestea care a surprins showbizul românesc vine din partea celui mai mediatizat cuplu al momentului. Chiar dacă se pregăteau de nuntă și acum câteva săptămâni Bianca Drăgușanu își declara sentimentele pentru iubitul ei, se pare că relația dintre Gabi Bădălău și celebrul designer nu a mers, până la urmă. Omul de afaceri a subliniat faptul că separarea dintre el și fostul fotomodel este reală, decizie pe care au luat-o de comun acord:
„Într-adevăr, am avut o relație cu Bianca. Toată lumea știe, nu este nimic de ascuns. Nu mai avem, nu ne mai leagă nimic din punct de vedere sentimental. Nu ne mai leagă nicio relație. Am căzut de comun acord să întrerupem această relație. Bianca merită ceva mult mai bun decât mine, pentru că este o femeie frumoasă, ambițioasă și pe picioarele ei.
Îmi doresc să ies elegant din această relație. Îi doresc tot binele ei și familiei ei. Referitor la nuntă, nu s-a pus niciodată problema. Nu ne-am făcut planuri niciodată de nuntă. Au fost 100% invenții și minciuni și răutăți. Niciodată! Nu există! Eu și Bianca nu am vorbit niciodată aceste detalii”, a declarat Gabi Bădălău, în direct la Antena Stars.
Fostul partener al Biancăi Drăgușanu susține că vedeta merită un bărbat mai bun decât el, care să-i poată oferi lucrurile pe care el nu poate. Gabi Bădălău este din nou singur și fără obligații, iar de data aceasta afaceristul spune că se va concentra pe familie și afaceri.
„Sunt un bărbat singur, fără nicio obligație, cu gândul doar la copiii mei și la afaceri. Atât. Am avut o relație frumoasă. Vreau să rămân doar cu amintirile bune din această relație. Despre Bianca am o părere foarte bună și îi doresc binele și cam atât. Nu cred că această mediatizare care s-a făcut este benefică cuiva. Nu am avut nicio discuție cu familia mea despre Bianca Drăgușanu.
Nu comentez declarațiile Biancăi. Eu îmi asum ce spun. Sper că este ultima oară când vorbesc despre acest subiect. Sper că am fost destul de clar și înțelept și îmi doresc ca toată lumea să fie bine. Am considerat de comun acord că această relație nu duce nicăieri și Bianca merită ceva mai bun decât mine. Suntem diferiți ca oameni, ne dorim lucruri diferite. Am decis de comun acord”, a completat Gabi Bădălău.