Smiley trăiește cele mai frumoase momente din viața lui de când a devenit tătic pentru prima oară! Iubita lui, Gina Pistol, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, iar de atunci cei doi încearcă să își pună la punct viața în funcție de schimbările aduse de micuța Josephine Ana Maria. Iată că artistul deja are un ritual pe care îl respectă zi de zi.
Smiley a fost invitat astăzi, 25 mai, la emisiunea ‘la Măruță’ de la PRO TV, unde a vorbit cu multă emoție în glas despre fiica lui. Acesta a făcut dezvăluiri despre cum s-a schimbat stilul său de viață de când a devenit tătic, dar a și spus ce trăsături a luat Josephine de la el și Gina Pistol. Ținând cont că este încă foarte mică, cei doi nu își dau încă seama ce culoare vor avea ochii ei.
„Acum când am plecat de acasă ne-am jucat, am gângurit puțin, ea mai mult. Mi-a zâmbit cu zâmbetul ăla fără dinți. Pleci de acasă parcă pregătit pentru orice, poate să se întâmple orice, nu are ce să fie rău.
Are picioarele lungi din naștere. Câteodată aud că seamănă cu mine, câteodată cu Gina. Nu are culoarea ochilor clară, nu ne dăm seama. Probabil dacă va avea ochii verzi sau albaștri o să semene cu Gina, dacă îi va avea căprui va semăna cu mine. Ne-am rugat să nu aibă nasul lung, deocamdată îl are mic. Nu are nasul meu, e ok.”, a zis Smiley.
De asemenea, cântărețul și-a schimbat total programul, dar se declară mulțumit. Chiar dacă se trezește mai devreme, fiica lui este foarte cuminte și doarme, plângând foarte rar. Dacă mulți tătici se feresc de schimbatul scutecelor, pentru Smiley nu este cazul! Acesta duce sarcina la capăt zi de zi și promite să mai facă anumite schimbări în viața sa, adică să îi pregătească micuței un playlist special pentru momentele mai neplăcute.
„Mă trezesc mai devreme, între 7 și 8. Suntem fericiți pentru că doarme. A avut două nopți mai agitate, e foarte cuminte, e foarte veselă. În casă e multă liniște și pace. (…) Mai vin și bunicii, dar rar. Ne lasă să ne obișnuim. (…) Da, o schimb (n.r. de scutec) în fiecare zi.
Acum am un playlist de somn. (…) Eu acum lucrez oricum, nu m-am mai văzut cu trupa de mult. Ne-am nimerit să facem un tur, să promovăm piesa. Cu greu ne revenim la forma normală. Acum o să lucrez și la playlist-ul de colici, de dinți, de voie bună. O să îmi fac un playlist special pentru Josephine, o să îi cânt. Mă trezesc compunând, eu nu știu piese pentru copii. „, a mai zis artistul.