În România este haos de când s-au produs crime la Caracal; crime pentru care autoritățile parcă nu s-au străduit. Părinții nu au ce îngropa, românii își manifestă neputința în mai multe orașe din țară, mai-marii statului își dau demisia, iar mai toți oamenii își aștern durerea pe rețelele de socializare. Unul dintre ei este și Marian Godină.
Polițistul Marian Godină a publicat, în urmă cu o zi, un mesaj despre cazul Caracal. Rândurile sale au deranjat, așa că, acum, într-un alt mesaj, Godină a demascat un fost comisar șef, fost șef al Poliției Minicipiului Ploiești, care i-a reproșat multe, l-a jignit și ”a arătat că nici măcar să scrie nu știe”.
„Supărat nevoie mare pe postarea mea de aseară, un fost comisar șef, fost șef al Poliției Municipiului Ploiești, s-a gândit să mă pună la punct, arătând că nici măcar să scrie nu știe. Din fericire, dumnealui e pensionat. Din nefericire, ca el sunt mulți încă activi. Dar începând de azi îi voi arăta pe toți care fac de râs această meserie. M-am cam săturat să îmi fie rușine din cauza unora care ne fac de râs și îsi bat joc de polițiștii care își fac această meserie cu pasiune”, este mesajul polițistului, de pe pagina sa pe Facebook.
Reamintim că, în mesajul de luni seară, Godină a încercat să găsească explicații pentru intervenția autorităților în cazul Caracal. În condițiile în care nu deține date oficiale despre situație, polițistul a admis că încearcă să distingă mnciunile de realitate și să înțeleagă ce a fost acolo. Din punctul său de vedere, cert este că ”acel procuror nu a intrat în casă, neavând certitudinea că adresa e corectă și fiind încremenit de teama răspunderii”. Lașitate în formă pură, spune Godină că a fost în seara întunecată din Caracal unde România s-a oprit în loc. Polițistul este sigur că s-a așteptat mandatul până la ora 06:00 pentru ca răspunderea să nu pice pe procuror, ”să fie acoperit de hârtii”.