După scandalul iscat în Europa cu vaccinul AStraZeneca, un nou raport pune într-o lumină pozitivă eficacitatea vaccinului. Conform unui studu american, vaccinul AstraZeneca s-a dovedit a fi cu 79% mai eficient. Raportul mai spune că vaccinul este „fără risc crescut” de formare a cheagurilor de sânge.
Raportul publicat asupra eficacității date de vaccinul AstraZeneca s-a bazat pe 32.449 de participanți la un studiu de fază 3. Rezultatele vin la scurt timp după ce mai multe țări au suspendat temporar utilizarea vaccinului în urma raportărilor de cheaguri de sânge la unele persoane vaccinate.
AstraZeneca a declarat că un consiliu independent de monitorizare nu a identificat probleme de siguranță legate de vaccinare. Rezultatele studiului din SUA au arătat că vaccinul AstraZeneca este cu 79% mai eficient în prevenirea bolilor simptomatice. În același timp raprtul arată că este 100% eficient împotriva bolilor severe și a spitalizării.
Analiza siguranței și eficacității, publicată luni, s-a bazat pe 32.449 de participanți în 88 de centre de studiu din SUA, Peru și Chile. Datele din studiu confirmă faptul că vaccinul AstraZeneca este sigur și extrem de eficient. Prin comparație, vaccinul Moderna s-a dovedit a fi mai mare de 94% eficient și vaccinul Pfizer-BioNTech s-a dovedit a fi 95% eficient.
AstraZeneca a declarat că va continua să analizeze datele și să se pregătească pentru analiza primară care urmează să fie trimisă Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente pentru autorizație de utilizare de urgență în următoarele săptămâni. Rezultatele vin la scurt timp după ce mai multe țări au suspendat temporar utilizarea vaccinului. Germania, Franța, Italia și Spania sunt printre cei care au reluat utilizarea vaccinului AstraZeneca.
Decizia a venit după ce autoritatea de reglementare din Europa a făcut o declarație. În comunicatul dat se relevă concluzia anchetei, și anume că vaccinarea este sigură și eficientă.
Organizația Mondială a Sănătății și Societatea Internațională pentru Tromboză și Hemostază au recomandat ca țările să utilizeze în continuare vaccinul AstraZeneca.
O agenție americană de sănătate și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la vaccinul AstraZeneca. Aceștia spun că ar fi putut include informații învechite dintr-un studiu clinic al vaccinului. Conform agenției datele ar putea pune la îndoială rezultatele publicate privind eficacitatea.
”Ne-am exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că AstraZeneca ar fi putut include informații învechite din studiul respectiv, care ar fi putut oferi o imagine incompletă a datelor privind eficacitatea.
Îndemnăm compania să colaboreze cu DSMB pentru a revizui datele de eficacitate și pentru a asigura publicitatea cât mai rapidă a datelor cu privire la eficacitate cât mai curând posibil.”, spun membrii Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA într-o declarație.
NIAID este condus de consilierul medical principal al Casei Albe, dr. Anthony Fauci și face parte din Institutul Național de Sănătate. Conform CNBC, AstraZeneca nu a răspuns imediat acestor comentarii.
Declarația vine la doar o zi după ce concluziile unui mare studiu din SUA au arătat că vaccinul AstraZeneca este cu 79% mai eficient în prevenirea bolilor simptomatice și 100% eficient împotriva bolilor severe și a spitalizării. Constatările au fost „surprinzător de pozitive”, a mai spus Fauci.