O poveste stranie intră în viețile noastre și vine tocmai din depărtare. Este vorba despre un băiețel de doar 4 ani despre care se crede că este reîncarnarea Prințesei Diana.
Un micuț, în vârstă de doar 4 ani, consideră că este reîncarnarea Prințesei Diana. Povestea a făcut-o chiar părintele băiatului. Tatăl, 45 de ani, a mărturisit strania poveste în Stellar Magazine. Bărbatul și-a descris textul drept cea mai ”ciudată” chestie pe care a scris-o, potrivit dailystar.co.uk. Depășit de situație, își începe relatarea cu menționarea primelor clipe în care fiul lui a vorbit despre ”Prințesa oamenilor” de când băiatul avea 2 ani și a găsit o poză cu ea. În momentul când a împărtășit cu părintele său bucuria că a regăsit o fotografie cu el, a mers la acesta și i-a spus: „Uite, sunt eu când eram prințesă”.
„Totul a început când cineva i-a dat soției mele un card cu Lady Di pe el. Billy, în vârstă de 2 ani atunci, a arătat spre el și a zis: Uite, sunt eu când eram prințesă”. Este clar că nu te-ai aștepta ca micuțul, la acea vârstă, să îi știe prințesei arborele genealogic sau orice alt arbore genealogic. Imposibil, dar adevărat! Billy, în ciuda faptului că nu cunoștea niciun detaliu despre familai regală, avea câteva comentarii bizare despre membrii ei. Replicile sale au devenit încă și mai neobișnuite atunci când a început să vorbească despre familia apropiată a Dianei.
Băiețelul povestea cu lejeritate despre fratele lui Jhon, care era fratele prințesei Diana, ce a murit înainte ca aceasta să se nască. De asemenea, îi menționa și pe cei doi fii, Prințul Harry și William. Cu toate acestea apogeul neobișnuitului nu a fost atins aici, ci în momentul în care a început să descrie Balmoral, reședința pentru Crăciun a Reginei. Pentru a descoperi mai multe despre fiul lor, mama lui Billy, Lisa, i-a arătat o altă fotografie cu prințesa. „Lisa i-a arătat o altă fotografie cu Diana”, a spus tatăl. Uimirea celor doi a fost mare când a venit reacția baitului: „Asta sunt eu prințesă. Și într-o zi sirenele au sosit și nu am mai fost”.