Deși s-a discutat încă de la jumătatea anului 2020 despre un posibil pașaport covid, liderii UE de-abia acum s-au întâlnit să discute. Liderii Uniunii Europene s-au întâlnit pentru a rezolva problemele legate de coronavirus. S-au promis progrese în ceea ce privește vaccinurile. Rămân totuși întrebări cu privire la închiderea frontierelor și călătoria.
Liderii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit joi la un summit virtual. Scopul întâlnirii a fost de a rezolva problemele urgente legate de sănătate. Una dintre problemele cele mai controversate au fost discuțiile legate de discutatul pașaport covid. State cum ar fi Grecia, Spania și Italia sunt toate dependente de turism. Acestea cred că o astfel de schemă ar putea ușura călătoriile aeriene. Aprobarea acestui pașaport covid, i-ar ajuta să evite repetarea sezonului dezastruos de anul trecut.
Vecinii din nord au fost reticenți. Reticența vine pe fondul îngrijorărilor legate de discriminare. În același timp s-a pus problema dacă persoanele care au fost vaccinate mai pot purta virusul. Cancelarul german Angela Merkel a declarat că există un consens cu privire la obținerea certificatelor, dar nu exact modul în care ar trebui utilizate.
”Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un pașaport sau certificat digital de vaccinare. Certificatele ar putea fi disponibile până în vară, întrucât blocul are nevoie de trei luni pentru a crea un cadru tehnic.”, a declarat Angela Merkel.
Ea a subliniat, însă, că apariția acestui pașaport „nu înseamnă că numai cei care au pașaport de vaccinare au voie să călătorească”.
Von der Leyen a citat activitatea Israelului de urmărire și documentare a istoricului de vaccinare al unei persoane pe așa-numitele Green Pass-uri. Oficialul a subliniat în același timp importanța menținerii funcționalității pieței unice europene.
Încă nu s-a stabilit în unanimitate tipul de pașaport sau carduri care ar putea fi utilizate și recunoscute în întregul bloc european. Von der Leyen a mai vorbit despre un sistem minim de date:
”Comisia Europeană lucrează pentru a crea o poartă de interoperabilitate între națiuni.”
Von der Leyen a declarat că statele membre ar trebui „să acționeze rapid” dacă programul va fi implementat până în vară. Poate că cel mai important anunț a fost acela al „convergenței” în jurul conceptului de pașaport covid.
La acest summit s-a discutat și despre baza logistică legată de coronavirus cu care se confruntă blocul european. Politicienii statelor membre au folosit întâlnirea pentru a discuta despre abordările pentru accelerarea livrării vaccinurilor. O altă temă de discuție a fost și potențialul de conflict care decurge din închiderea frontierelor naționale.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că europenii și liderii lor „trebuie să înfrunte adevărul”. Trebuie să afle adevărul cu privire la dificultatea sarcinii în cauză, dar a spus că speranța este la orizont. Von der Leyen a subliniat că 8% din populația adultă a blocului european a fost deja vaccinată.