03 iul. 2019 | 13:05

Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină

Știri generale
Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină
Dacia Duster este cea mai bună mașină pentru români

Dacia Duster este cea mai bună mașină pentru români, indiferent că îți permiți o mașină mult mai scumpă sau nu. Îți voi enumera zece motive care te vor face să înțelegi de ce SUV-ul românesc ar putea fi cea mai bună alegere pentru tine. Indiferent de scopul pentru care ai lua-o, se va descurca bine în orice situație.

Știu, sună ca o reclamă, dar te asigur că nu e vorba de nicio sponsorizare. Este doar concluzia corectă la care ajungi după ce arunci o privire pe piața auto de la noi și iei în calcul costurile ulterioare achiziției, dar și convingerea că trebuie să faci unele compromisuri. Ce să faci…nicio mașină nu e perfectă, mai ales cea mai ieftină. Te invit să arunci aici o privire.

Cel mai mic preț și chiar contează

Evident, este primul motiv pentru care ți-ai arunca privirea pe lista de opțiuni ale SUV-ului românesc. A ajuns aproape un clișeu, dar indiferent de ce spun companiile în scop de marketing, prețul chiar contează și e primul aspect pe care trebuie să-l ai în vedere când cumperi ceva. Azi, nu mai există mașini proaste (dacă le iei noi), ci doar automobile care fac același lucru, dar într-un mod diferit.

Dacia a fost mereu una dintre cele mai ieftine autoturisme din lume. Înainte de a intra sub tutela Renault, era evident de ce mașina românească era ieftină. Acum, a rămas tot cea mai ieftină de pe piață, dar oferă alte beneficii.

Motor puternic, dar consum de carburant redus

Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină

În 2019, este deosebit de important consumul de carburant, având în vedere prețurile motorinei și ale benzinei. Românii sunt, însă, aproape obsedați de motoarele puternice pentru că noi ne luăm mașini pe care le folosim la orice, atât pentru mersul cu iubita la club, în weekend, cât și la cărat cartofi sau purcelul de Crăciun…și urcat pe munte în vacanță.

Dacia a ajuns să pună SUV-ul său cel mai puternic motor de până acum – 150 de cai-putere. În ciuda puterii de sub capotă, consumul a rămas aproape la fel de redus, dar mai depinde și de tine cum conduci.

Dacia Duster e un „geniu” pe off-road, dar trebuie să știi tu cum să-l conduci

Mulți se plâng și critică faptul că Dusterul este „leneș” sau prea rigid pe terenurile accidentate. Evident, nu-l poți compara cu un Range Rover, dar ține cont de diferența de preț și de clasă (gabarit). Pentru un SUV din categoria sa, face față cu brio în condiții dificile de rulaj.

Dacia Duster îți oferă, în sfârșit, tehnologiile pe care trebuie să le aibă o mașină în 2019

Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină

Dacă au fost un lucru de reproșat brandului de la Mioveni acela a fost mereu lipsa unor tehnologii avansate la volan. Până acum. Siguranța pasagerilor în Duster este în continuare mult sub nivelul altor SUV-uri, dar este „căptușită” cu mai multe airbaguri, scaune încălzite, direcție electronică, navigație cu touchscreen, pilot automat, senzor de lumină, avertizare de unghi mort, senzori de presiune și alte dotări întâlnite doar la modele mai scumpe.

Ai spațiu cât într-o sufragerie

Ei, poate nu chiar atât de mult, dar SUV-ul românesc îți oferă unul dintre cele mai mari spații în habitaclu. Portbagajul are o o capacitate de 467 de litri, cel mai mare din gama sa. La asta mai adaugi și opțiunea de lăsare a banchetei din spate care-ți mărește spațiul atunci când vrei să cari ceva voluminos.

Noul Ford Puma, cel produs la Craiova, încearcă să ajungă Dacia din urmă la capitolul spațiu, dar n-a reușit.

Are un design care nu te face de râs

Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină

Ignoră-i pe cei care critică designul SUV-ului românesc. S-au obișnuit prea mult cu BMW și Mercedes. Se spune că gusturile nu se discută, dar poți să oferi și o părere obiectivă. Poate că versiunea de bază a Dusterului lasă de dorit la capitolul design, dar dacă îți permiți versiunile de top, care pot sări de 20.000 de euro, clar nu poți spune că arată rău.

Noua versiune Techroad, cel puțin, este o adevărată frumusețe.

Își păstrează o valoare destul de ridicată la revânzare

Dacă te plictisești de mașină după 3 – 4 ani, cu siguranță o să vrei să o vinzi și, dacă ai avut grijă de ea, încă mai poți scoate un preț frumos pe ea. În primii cinci ani de folosire, valoarea Duster nu se depreciază ca la alte SUV-uri. Mașina oricum are un preț scăzut când o iei nouă. La revânzare, dacă, repet, e în stare foarte bună, o poți da cu doar 2.000 – 3.000 de euro mai puțin față de prețul de achiziție.

E mașina pe care o poți folosi oriunde

Zece motive pentru care merită să îți iei Dacia Duster și nu alt SUV de fabricație străină

Dacia Duster este mai mult un crossover cu pretenții de SUV. Dacă iei unul cu tracțiune integrală ești cel mai câștigat. Acea mașină este bună pentru orice drum și orice situație. Iar românul adoră astfel de mașini. Poți merge cu ea atât la o nuntă, unde trebuie să fii impecabil, de la costumul pe care-l porți, până la mașina pe care o conduci, dar și prin mediul rural, prin noroaie.

Este ușor de întreținut

Dacia a fabricat mereu mașini ușor de întreținut. Evident, cele de acum sunt mult mai pretențioase decât cele de dinainte de 1989, mai ales cele diesel, dar nu-ți dă mari bătăi de cap. Și, cel mai important, nu-ți scoate foarte mulți bani din buzunar atunci când se strică ceva. Piesele de la Dacia și Renault sunt destul de ieftine, comparativ cu Volkswagen sau Audi.

Este o mașină fabricată la tine în țară

Am lăsat acest argument la sfârșit, dar eu îl consider unul dintre cele mai importante. Nici nu știi cât de mult contează să cumperi un autoturism care e fabricat la tine în țară. Da, brandul de la Mioveni n-a fost niciodată pur românesc, dar a devenit un simbol al țării noastre și asta îți aduce și ție beneficii, dar și statului.

Parteneri
Igor Cuciuc, declarații sfâșietoare după ce și-a pierdut fiica:” De ce Doamne…”
Redactia.ro
Cine este soția lui Honorius Prigoană. Ce ocupație avea înainte de a se iubi cu fiul lui Silviu Prigoană
Click.ro
Ce spune Rusia despre atacul Ucrainei cu rachete americane ATACMS
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! Incredibil ce schimb de replici a avut loc între ele! 'Să vă fie rușine!'
Unica.ro
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
EVZ.ro
De ce nu a avut Natalia Mateuț succes în relațiile de iubire! Prezentatoarea TV își dorește să aibă o familie: ”Puteam să am deja un copil”
Spynews
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
Se dau bani ÎN PLUS pentru români, de sărbători!
Mediaflux
Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare în ultima perioadă din viața lui! Ar fi cerut împrumut 30.000 euro: ”L-a sunat pe un prieten”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine a câștigat a treia amuletă din sezonul 14 Chefi la cuțite. Jurații, complici la o cerere în căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro