Clotilde Armand și-a anunțat marți noapte victoria, menționând că are cu 1000 de voturi mai mult decât contracadidatul său, Dan Tudorache. Vestea vine după ce un scandal monstruos s-a desfășurat la Primăria Sectorului 1 pe tema fraudării votului. Din această cauză, în anumite secții de votare a fost nevoie de renumărarea voturilor.
Primăria Capitalei și cea a Sectorului 1 au adus cele mai multe controverse după alegerile locale. Contracandidații s-au acuzat de fraudă electorală, motiv pentru care au izbucnit mai multe scandaluri și suspiciuni.
În cee ce privește primarul votat pentru Primăria Sectorului 1, bătălia se dă între Dan Tudorache, reprezentant PSD și Clotilde Armand, candidat USR PLUS, ambii făcând acuzații de fradare a voturile.
În urma atacurilor lansate și a anumitor nereguli identificate în anumite secții de votare, BEC fost solicitată să accepte renumărarea voturilor.
Acuzații similare au avut loc și în lupta pentru Primăria Capitalei, acolo unde Gabriela Firea se consideră mințită și înselată de adversarii săi politici, astfel că și ea a solictat renumărarea voturilor în mai multe secții.
Cu puțin timp înainte de miezul nopții, Clotilde Armand a scris un mesaj pe Facebook, în care își anunța victoria și îi avertiza pe candidații PSD, Gabriela Firea și Dan Tudorache să nu mai încerce să fraudeze voturile pentru că vor plăti cu închisoarea
Candidata USR-PLUS, susținută și de PNL, explică munca grea depusă în perioada de după alegeri, totul pentru a nu mai fi furați și de această dată.
„În 2016 ne-au furat voturile. Într-o singură noapte au schimbat rezultatele. Și nu am renunțat. Am continuat bătălia noastră în consiliul local. V-am promis atunci că acești corupți și mafia transpartinică din primărie trebuie să dispară.
Pentru că această instituție trebuie să funcționeze în interesul cetățenilor și nu a partidului. Au urmat patru ani grei de luptă în care s-au întâmplat foarte multe.
Anul acesta au vrut să ne fure din nou voturile. Și i-am prins în flagrant. Am stat și am păzit sediul Biroului Electoral al Sectorului 1 zi și noapte. Am păzit fiecate vot. Și am ieșit învingători. V-am spus că matematica învinge.
Acum, vă promit că voi lupta cu toată forța mea să fie pedepsiți toți cei responsabili de tentativa de fraudare a alegerilor. Lucrurile nu vor rămâne așa.
Mulțumesc tuturor colegilor pentru efortul lor, mulțumesc susținătorilor și criticilor mei. De acum începem treaba. Și avem multe de făcut împreună.
Vă mulțumesc tuturor. Această victorie este a voastră!”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a mai adugat că „Dacă Tudorache și Firea vor mai mulți ani de închisoare, să încerce să mai umble la voturi”, potrivit Digi24.