După ce a fost căsătorită cu Ștefan Bănică Junior timp de doi ani, Mihaela Rădulescu a spus ”da” afaceristului Elan Schwartzenberg, de care a divorțat în 2008. Au împreună un fiu, Ayan, care, după multe acuzații în instanță și amenințări directe, a rămas în grija vedetei.
Pentru o scurtă perioadă de timp, aceasta s-a iubit și cu Dani Oțil, de care s-a despărțit fără incidente, iar de mai bine de cinci ani este într-o relație cu parașutistul Felix Baumgartner. Nu a mai făcut copii, însă, cu niciunul, cel puțin până acum. Cu regret, motivul vedetei, devoalat chiar de aceasta, a fost setea de succes profesional.
2009 a fost un an dificil pentru vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu. Ea a cerut atunci organelor abilitate, inclusiv Autorității pentru Protecția Drepturilor Copilului, printr-o scrisoare deschisă, să se autosesizeze în cazul conflictului pe care îl avea cu fostul soț. Ea făcea referire la un incident pe care l-a avut cu partenerul său, când acesta, despre care susține că se afla în stare de ebrietate, a vrut să o dea afară din casă împreună cu Ayan, băiatul lor, apoi a sunat la Poliție pentru a o reclama că a intrat fraudulos în locuință.
„Și-a pierdut calitățile de om, de tată, dar mai ales de bărbat”, spunea prezentatoarea TV. Ea mai afirma că afaceristul a amenințat-o că îi va lua copilul și că îi va pune droguri în poșetă pentru a fi apoi arestată. Calvarul s-a încheiat după câțiva ani de procese, iar Ayan a rămas în grija vedetei. În schimb, alți copii nu au mai apărut în viața sa.
„Aş fi făcut mai mulți copii şi ceva mai devreme, în loc să fi fost atât de preocupată de muncă şi de succesul profesional. Sunt bune şi alea, nu zic nu, dar îmi place să fiu mamă şi simt că n-aş fi dat greş cu încă vreo doi, trei copii”, a spus ea pentru Libertatea!
Ayan (15 ani) studiază în America, la o școală privată și are un sac de medalii la Kickboxing, fiind pasionat şi de alergare-maraton, fotbal, tir, escaladă, şah, motocros, ciclism, tenis, înot, schi, snowboard, skateboard, wakeboarding, schi nautic şi planorism.
Pentru studii, dar și activitățile extrașcolare, Mihaela Rădulescu scoate din buzunar sute de mii de dolari. Deși ar părea prea devreme, băiatul se interesează deja de facultatea pe care o va urma după ce va termina liceul. Ayan a trecut pragul unor universități de prestigiu. În dreptul unei fotografii făcute în fața Universității Harvad, băiatul a scris: „În căutara unei universități. Stanford, Harvard, Yale”.