CFR Cluj nu a avut un start de sezon tocmai convingător. Campioana României a fost eliminată din preliminariile Ligii Campionilor, de Dinamo Zagreb. Iar în campionat a comis deja un pas greşit în etapa a doua, o remiză cu Sepsi pe propriul teren. Motive suficiente pentru Dan Petrescu să ceară întăriri de urgenţă, pentru a putea ţine pasul cu rivalele în lupta pentru titlu.
Dar şi pentru a putea spera la calificarea în faza grupelor Europa League. CFR Cluj a realizat astăzi poate cel mai important transfer al acestei veri. A fost adus Cristi Manea, de la Apollon Limassol. De această dată ca transfer definitiv.
Cristi Manea a mai fost în două rânduri la CFR Cluj, de fiecare dată sub formă de îmrumut. Iar ardelenii au câştigat de fiecare titlul în Liga 1. Manea, care a împlinit 23 de ani, a reuşit să îşi sezilieze contractul cu ciprioţii şi va putea pleca liber. Asta după ce a fost obligat să se antreneze prin parcuri în ultimele săptămâni. Ultimii ani au fost foarte complicaţi pentru Manea, care nu a fost deloc în planurile celor de la Apollon Limassol. Ciprioţii au tot încercat să îl vândă, dar îl trimiteau pe român să se antreneze singur pentru că nu existau oferte.
În iulie 2015, Apollon le-a plătit 2,5 milioane de euro celor de la Viitorul pentru a-l transfera pe Manea, care nici nu împlinise încă 18 ani. Doar că internaţionalul român nici măcar nu a apucat să joace vreun meci în Cipru. A fost imediat împrumutat la Moscron. Iar când fotbalistul revenea la Apollon era de fiecare dată împrumutat din nou. După doi ani la Moscron a fost trimis apoi la CFR Cluj, la FCSB şi înapoi la CFR. Pentru ca acum să fie transferat definitiv de ardeleni.