Irina Begu este de mulți ani printre cele mai cunoscute jucătoare de tenis din România. A reuşit câteva victorii muncite la Praga, unde a fost eliminată în cele din urmă de Simona Halep, în semifinale. Iar rezultatul obţinut în Cehia a ajutat-o pe Begu până pe locul 70 în clasamentul WTA. A devansat-o pe Sorana Cîrstea şi a ajuns astfel, din nou, a doua cea mai bună jucătoare din România. După Simona Halep, desigur.
Toată lumea ştie că lucrurile merg de mult timp bine pe plan profesional pentru Begu. Dar în ceea ce priveşte viaţa personală, Irina rămâne foarte discretă. Puţină lume ştie că astrele s-au aliniat pentru ea şi din punct de vedere sentimental. De mai bine de opt ani chiar, de când este într-o relaţie cu Răzvan Stănescu.
Răzvan este fiul regretatei Doinei Stănescu, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de tenis în anii ’80, ’90 şi începutul anilor 2000. Fost director editorial la Eurosport România, Doina Stănescu a murit în august 2004, la doar 46 de ani.
Relaţia dintre Irina Begu şi Răzvan Stănescu a început în urmă cu mai bine de opt ani, iar cei doi sunt de nedespărţit. Cei doi nu au făcut încă pasul cel mare, dar pare destul de clar că rămâne doar o chestiune de timp. Răzvan o însoţeşte pe Irina la majoritatea turneelor la care aceasta participă. Cei doi rămân foarte discreţi în legătură cu apariţiile în public, dar asta şi din cauza programului profesional foarte încărcat.
Irina Begu va împlini 30 de ani pe 26 august şi a strâns deja o avere din tenis. A adunat în total 5.284.617 dolari în cariera profesionistă, conform informaţiilor oferite de site-ul oficial al WTA. Cea mai bună clasare a avut-o în august 2016, locul 22 în clasamentul WTA. Are patru titluri câştigate în turneele de simplu.