Gabriela Firea, cea care ocupă fotoliul de primal general al Capitalei, a avut, până la vârsta de 48 de ani, mai multe momente de cumpănă în viața ei. Printre altele, soția lui Pandele a suferit de o boală rară în perioada în care era căsătorită cu Răsvan Firea, care a murit în anul 2010, în urma unui atac cerebral. Edilul a povestit că a fost la un pas de moarte de mai multe ori, iar medicii nu reușeau să descopere problema.
„Am avut o boală rară, medicii nu știau exact ce am“, a dezvăluit recent cea care ocupă funcția de primar general al Capitalei, care a mărturisit că s-a „operat de trei ori în șase luni, am fost în prag de moarte și n-am vărsat o lacrimă“.
Gabriela Firea a fost nevoită să recurgă la operații de mai multe ori, ultima dată ajungând pe mâna medicilor în anul 2019. Atunci, actuala candidată la Primăria Capitalei la alegerile locale din septembrie 2020, a trecut printr-o perioadă foarte grea, în care problemele de sănătate s-au suprapus cu cele rezultate din activitatea pe care o desfășura și au condus la „situaţii considerate de medici ca fiind extrem de dificile“.
Anul trecut, edilul a mai trecut printr-o cumpănă, fiind operată la spitalul „Dr. Ioan Cantacuzino“, după ce medicii i-au găsită o sârmă în colon.
„Sunt, așadar, după o perioadă de incertitudini, pe drumul cel bun către vindecare și dornică să mă întorc la viata normala. Primul pas a fost făcut, mă aflu în mijlocul familiei, alături de soțul meu Florin, care mi-a fost sprijin și izvor de energie în toată această perioadă de spitalizare, de nazdravanii mezini Zian și de David, dar și de mama, surorile și fratele meu, de cumnați, de copiii nostri mari, de prietenii dragi“, nota atunci Firea pe contul de Facebook.
Cu câteva luni înainte, soția lui Pandele s-a mai confruntat cu o problemă de sănătate, fiind tratată tot la Cantacuzino.
„Medicii au zis că nu au mai văzut un asemenea caz până acum, iar Gabi a fost consultată de medici europeni specializați pe boli gastro-intestinale grave. Nimeni nu își poate explica de la ce a făcut asemena complicații. Intestinul și-a micșorat cu mult diametrul, ceea ce este aproape imposibil din punct de vedere științific. Eu am tot felul de bănuieli, dar soția nu mă lasă să vorbesc despre acest lucru“, spunea pe atunci Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari.