De la momentul anunțului decesului fostului interlop Emi Pian, au început să apară din ce în ce mai multe informații despre trecutul acestuia, conflictele avute cu alți interlopi, dar și despre procesele pe care acesta le-a avut de-a lungul timpului, unul dintre ele fiind cel mai recent proces câștigat de interlop.
Cu multe pete negre la dosar, Emi Pian, fostul lider al clanului ”Duduienilor”, de-a lungul timpului a avut parte de tot felul de procese, unele intentate de stat, acuzat fiind de activități criminale, altele intentate de el împotriva altor nume grele din lumea interlopă din România. Cel mai recent proces câștigat de Emi Pian a fost cel intentat în urmă cu doi ani împotriva lui Oneață, zis și „Regele barbutului”.
Dacă vă întrbați care a fost miza acestui proces, vă spunem noi că a fost vorba de o sumă consistentă, miza dosarului fiind suma de 7.000 de euro. Procesul avea ca obiect recuperarea unor sume de banii, 7.000 de euro, sechestrați în 2017. La acel moment Oneață avea deschis pe numele lui un dosar penal în care a fost condamnat, alături de Emi Pian. Florin Mototolea, zis Emi Pian, dechidea un an mai tărziu, un proces prin care vroia să recupereze acești bani. La începutul lunii iulie instanța i-a dat câștig de cauză în procesul intentat de Emi Pian lui Oneață.
„Admite cererea. Dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului înfiinţat în cadrul procedurii penale în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 911/20.04.2017 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 6816/302/2017, cu privire la sumele de 5.650 euro şi 9.805 lei.”, se spune în decizia dată de instanța de judecată.
Cu toate că instanța i-a dat câștig de cauză, acesta reușind astfel să recupereze suma de 7.000 de euro, din păcate pentru el, Emi Pian nu a mai apucat să se bucure de bani, deoarece, în noaptea de luni spre marți, conform primelor date ale anchetei, acesta a murit în urma unei încăierări cu un alt membru de clan, clanul ”Rinu”, pe patul de spital.