Răsturnările de situaţie în relaţia dintre Veronica şi Viorel Stegaru au ţinut telespectatorii cu sufletul la gură mai bine de şase luni. De curând, însă, Mirela Vaida a decis să o concedieze pe vasluiancă şi să o trimită acasă. Din acest motiv, toată lumea a crezut că totul a luat sfârşit. Viorel, însă, a dat din casă. Cât mai durează, de fapt, telenovela Vulpița de la Acces Direct?!
În urmă cu câteva zile, presa de scandal vuia la aflarea veştii că Mirela Vaida a concediat-o pe Vulpiţa de la “Acces Direct”. Spre fericirea telespectatorilor, desigur, care s-au săturat de spectacolul devenit deja penibil.
Aici ești angajată, nu un simplu invitat. Faci ceea ce ți se spune, i-ar fi strigat Vaida, nervoasă, în repetate rânduri.
Cei doi vasluieni au fost acuzaţi de echipa emisiunii de pe Antena 1 că se considerau vedete şi că aveau pretenţii din ce în ce mai mari. Asta în ciuda salariului de 2.000 de euro pe care îl primeau lunar şi a apartamentului plătit de cei din trust.
Odată cu reîntoarcerea Vulpiţei la Blăgeşti, toată lumea a sperat că aici se încheie telenovela. Nimic mai fals! Viorel a povestit că au contract până în octombrie, spre uimirea Mirelei Vaida.
Până în octombrie?! Păi pe mine m-aţi întrebat dacă mai pot să rezist atât?
În ciuda amenzilor primite de televiziune de la CNA şi a faptului că telespectatorii îşi doresc ca toată mascarada să se termine, cei de la Antena 1 par să continue telenovela celor doi soţi din Vaslui.
Te iubesc mult, încă îți simt mirosul. Vreau ca în zilele următoarele să fim din nou o familie unită. Vreau să vii înapoi, să vii acasă. Dacă vii înapoi, o să aduc și fata și o să fim o familie. Nu știu câte zile mai resist singur aici. Fac orice ca să vină înapoi, a spus Viorel la Acces Direct.