România este recunoscută pentru femeile deosebit de frumoase, acestea fiind apreciate peste tot în lume, dacă mai pui la socoteală că sunt și imaginea noastră în anumite competiții, atunci succesul este garantat.
Printre frumusețile României se află și o tânără componetă a lotului național de tenis de masă. Este vorba de tânăra Bernadette Szocs, în vârstă de 25 de ani, care s-a remarcat prin aptitudinile ei sportive, dar și prin frumusețea ei. În lumea sportului pe care-l practică este considerată una din cele mai sexy jucătoare din lume. Cu toate ca are aceste calități sportiva povestește că a muncit mult pentru a ajunge unde este astăzi.
„Am muncit mult pentru a ajunge la nivelul acesta. Am avut şi talent, care-i esenţial pentru a ajunge la un asemenea nivel. În fiecare zi stau cel puţin 6 ore în sala de antrenament, la care se adaugă o oră de pregătire fizică”, povestește Bernadette.
Ca toți tinerii de vârsta ei, și Bernadette este foarte activă pe rețelele de socializare, postând tot felul de lucruri, care mai de care, mai interesante, din viața ei de zi cu zi. Are o groază de fani pe rețelele de socializare care-i urmăresc postările și reacționează la fiecare lucru interesant postat de cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa la juniori. Când a câștigat acest titlu familia i-a făcut un cadou surpriză, un cățeluș pe care și l-a dorit de ceva vreme.
„De când eram mică mi-am dorit foarte mult un cățel. Părinții și fratele meu mi-au promis că dacă ies campioană europeană îmi vor cumpăra unul. A fost foarte greu, nu ne așteptam să câștig, deoarece înainte de Campionatul European am fost accidentată două luni”, spune Bernadette, dublă campioană europeană.