Veste îmbucurătoare pentru angajații din România! Aceștia au parte de o nouă zi liberă legală. Când va fi aceasta și cine va putea beneficia de ea?
Angajații din România vor putea beneficia de o nouă zi liberă. Este vorba despre salariații din sectorul feroviar care se vor bucura pe lângă liberele legale de o altă zi suplimentară, arată un proiect legislativ care va ajunge la votul decisiv al deputaților. Aceasta este a doua oară când Parlamentul se pronunță asupa aceluiași proiect de lege, după ce fusese adoptat anterior și trimis președintelui României pentru reexaminare.
Senatul a dat undă verde proiectului, ignorând obiecțiile președintelui, iar acum ajunge la votul decisiv în forma adopată inițial de Parlament. Măsura se regăsește în Proiectul de lege privind statutul personalului feroviar, document ce a fost adoptat de Senat la finele anului 2019 și care urmează să fie votat decisiv în Camera Deputaților, unde are propunere de adoptare.
Printre alte măsuri, inițiativa va mări și numărul zilelor libere. „Ziua Feroviarilor, sărbătorită anual la data de 16 februarie, se declară zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista liberelor legale din an – n. red.)”, se precizează în proiectul de act normativ.
Conform informațiilor publicate de Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România pe website-ul propriu, în 1952, directorul Căilor Ferate Române (CFR) și sindicatele CFR au decis „ca ziua ceferistului să fie sărbătorită la 16 februarie, dată care evoca mişcarea grevistă de la Atelierele Griviţa CFR din anul 1933”. Totuși, începând din 1999, Ziua Feroviarilor se sărbătorește în data de 23 aprilie.