Speak trăiește o viață la care mulți vieseză: are o carieră înfloritoare, o logodnică tinerică și frumoasă, o mașină scumpă, dar și o locuință de vis. Chiar dacă totul este roz, cântărețul a primit recent o veste foarte neplăcută.
Speak și Ștefania au renunțat la apartamentul în care au locuit o vreme, mutându-se într-o casă mult mai mare, ce beneficiază și de o curte generoasă, cu un balcon pe măsură.
Însă cei doi nu s-au gândit nici măcar o clipă că ceva sau cineva le va perturba liniștea, dar acest lucru s-a întâmplat, iaar Speak a fost alertat de oamenii legii. Artistul a mărturisit că a fost luat prin surprindere că nu se gândea că va primi o asemenea veste.
Astfel, se pare că spărgătorii de case dau târcoale zonei în care locuiește artistul, păgubind deja două familii, fapt pentru care artistul a fost alertat de polițiștii care l-au sfătuit să fie atent în perioada următoare.
Speak a povestit toată pățania pe canalul său de YouTube, dar și pe pagina de Instagram. Astfel, logodnicul Ștefaniei le-a sugerat hoților să-i ocoloească casa, dacă nu își doresc să iasă rău.
”Eu vreau să fac un anunț. Dacă cumva vă gândiți să veniți la noi acasă, acum poate vede vreun hoț, să ne spargeți locuința, eu zic că veți avea o surpriză foarte neplăcută. Și anume, nu avem foarte multe lucruri de valoare, adică puți să luați televizorul și banda de alergat, care este prea grea să o luați. Doar că cea mai neplăcută surpriză este faptul că nu știți de ce o să dați în acea casă. Deci, vă rog eu, să nu încercați treaba asta pentru că e groasă. Plus tot sistemul de securitate, plus toți băieții care vin, adică o să fie haos. Deci, evitați casa noastră pentru că e rău. Dacă intrați acolo e leopardul în casă, avem și un leu dosit undeva” a spus Speak pe rețelele de socializare.
Apoi, pentru a face și o glumă, aflându-se în compania logodnicei sale, Speak le-a precizat posibililor hoți că ”Șoarecul” va fi cel mai temut adversar al lor.
”Dacă se enervează ”Șoarec” și o treziți din somn că vreți să spargeți casa, nu vreți să știți prin ce trec eu când se întâmplă asta, dar voi, ferească Dumnezeu”, a mai spus artistul.