02 iun. 2020 | 15:21

Cum arată acum stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Ultimele imagini cu lucrările

Sport
Cum arată acum stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Ultimele imagini cu lucrările

Stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf au intrat în linie dreaptă pentru finalizarea de la sfârșitul anului. Până acum, primul este într-o stare avansată, așa cum se vede pe imaginile din galeria foto.

Cum arată acum stadioanele Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf

Compania Națională de Investiții a postat fotografii de la cele trei stadioane care se construiesc pentru Euro. Ele trebuie să fie gata până în primăvară, dar lucrările au întârziat, dar autoritățile române au primit o veste bună după amânarea Campionatului European pentru anul viitor.

În aceste condiții, cele trei arene din București vor putea fi finalizate la timp pentru Euro 2021 din vara viitoare. Oficialii români, prin vocea ministrului Ionuț Stroe, susțin că data maximă a construcțiilor este în luna noiembrie.

Până acum, stadionul Ghencea, pe care va juca CSA Steaua, este aproape finalizat. S-au montat chiar o parte importantă din scaune, urmând să fie făcute ultimele finisaje și în vară să fie disponibil chiar competițiilor sportive. Arena va avea 31.254 de locuri pe scaune. Imaginile actuale sunt disponibile în galeria foto.

Probleme la stadionul Giulești. Arcul de Triumf va fi gata în toamnă

Până în primăvară au fost mai multe probleme de construcție la stadionul Giulești, unul care va avea o capacitate de 14.050 de spectatori. Din fericire, problemele au dispărut și construcția este preconizată pentru finalul anului. Cel mai probabil, va fi ultima arenă disponibilă competițiilor.

Arena Arcul de Triumf, acolo unde va evolua și FCSB, așa cum a anunțat Gigi Becali, va avea 8.207 locuri, iar lucrările sunt pe drumul cel bun. Sunt șanse mari ca la începutul toamnei stadionul să fie finalizat. Mai sunt lucrări pentru structura metalică a acoperișului, arhitectură și instalații, precum și montajul scaunelor, acum în proporție de 20%. Toate fotografiile cu desfășurarea lucrărilor de la cele trei arene din Capitală sunt în galeria foto de mai sus.

Parteneri
Divorț neașteptat în lumea mondenă. O cunoscută artistă de muzică populară s-a despărțit în secret
Redactia.ro
Românii, obligați să își recicleze hainele vechi. Ministrul Fechet a explicat ce trebuie să facem cu ele
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Revelion de coșmar pentru Brigitte și Florin Pastramă, în Poiana Brașov! Incredibil ce li s-a întâmplat în restaurantul unde s-a ținut petrecerea. 'Am plătit 600 de euro!'
Unica.ro
Idei de mic dejun cu ovăz. Ai energie toată ziua și slăbești fără efort
EVZ.ro
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Spynews
Noua taxă obligatorie în România din 1 ianuarie. S-a dat ordin de la Guvern
Capital.ro
WOW, ce palat! Cum arată vila din Pipera a familiei Borcea. Imagini de Crăciun cu gemenele și frățiorul Milan. Prințesele lui Borcea sunt ca două păpuși
Avantaje
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Mediaflux
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro