Un material video postat pe rețelele de socializare arată cât de diferit este modul în care intervine Poliția din Spania, în comparație cu cea din România, atunci când vine vorba despre scandaluri sau bătăi provocate de romi.
Pe 1 martie, mai mulți romi s-au luat la bătaie pe o stradă din Arad. Conflictul ar fi pornit de la o fată de 12 ani și un băiat de 20 de ani, care ar face parte din clanuri diferite și care s-ar fi sărutat. S-a iscat un scandal uriaș, iar cei care s-au răfuit nu s-au sfiit să scoată bâte și săbii. Un polițist în civil a intervenit, dar a fost bătut și el. Spiritele s-au mai calmat abia când la fața locului au apărut echipajele de Poliție.
Un alt caz s-a petrecut zilele trecute la Tulcea, după o tamponare în trafic între doi șoferi, dintre care unul de etnie romă. Rudele lui i-au sărit în ajutor, iar agenții de la Rutieră au chemat în ajutor polițiști și jandarmi, pentru că lucrurile degenerau. Scandalagii nu s-au lăsat indimidați și i-au atacat cu pietre pe oamenii legii.
Atitudinea polițiștilor din România în fața scandalurilor iscate de romi nu poate fi înțeleasă. Sunt situații în care cei care fac scandal îi înjură pe oamenii legii sau chiar îi atacă, iar ei nu fac mai nimic.
Am putea spune că Poliția ar trebui să intervină în forță în astfel de cazuri, dar când ne uităm la cum acționează polițiștii din Spania… parcă nici așa nu e bine.
În Madrid, mai mulți romi din România s-au luat la bătaie în Plaza del Sol. Bărbații și femeile care au pornit scandalul și-au cărat pumni și picioare și s-au tăvălit în văzul trecătorilor până când au sosit polițiștii. În loc să îi imobilizeze, aceștia i-au lovit cu pumnii și picioarele în repetate rânduri, în timp ce romii încă se mai căutau din priviri pentru a-și împărți ultimele lovituri.
Un trecător a filmat întreaga scenă, iar Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili dacă oamenii legii au acționat în mod disproporționat.
Seguro que ya todos habéis visto estas imágenes.Varios Agentes de la UIP intervienen el pasado martes en una pelea entre varios ciudadanos rumanos en Madrid.A consecuencia de la intervención, según han publicado los medios, a un Agente se le ha abierto un expediente.Abrimos debate… ¿Consideráis proporcional la intervención?
Publicată de UFP Formación pe Miercuri, 10 aprilie 2019