Veniturile bugetarilor vor fi mult mai afectate decât ale celor din mediul privat pentru că sunt mult mai mari. Intenția Guvernului de a trimite jumătate dintre angajații sistemului public în șomaj tehnic va determina o comprimare a cererii interne ce va fi devastatoare pentru relansarea economică.
În acest moment în România există aproximativ 1 milion de șomeri tehnici, mare parte venind din spațiul privat, dar conform ultimelor date statistice furnizate de cei de la Frames, numărul s-ar putea mări până la aproape 2 milioane. Astfel că, pentru a veni în întâmpinarea viitorilor posibili șomeri tehnici, cei de la ANOFM au anunțat că vor pune la dispoziția publicului un număr de telefon la care vor putea suna și cere informații referitoare la procedura de intrare în șomaj tehnic. Fie ca angajat fie ca angajator vor putea cere informații de la ANOFM apelând acest număr de telefon.
„Începând cu data de 14 aprilie 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pune la dispoziţia cetăţenilor un nou număr de telefon – 021.444-0000, la care aceştia pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la şomajul tehnic şi la facilităţile acordate prin prevederile Legii nr.19/2020. Noul număr de telefon optimizează serviciul de informare efectuat de ANOFM, scurtând timpii de aşteptare. Astfel, încă din faza de iniţiere a apelului, cetăţenii vor putea fi repartizaţi către operatorii call-centerului, în funcţie de categoria în care se încadrează”, precizează instituţia.
Noul call-center va funcţiona în acelaşi interval orar ca până în prezent, respectiv între orele 9:00 – 16:00, de luni până joi, respectiv între orele 9:00 – 13:00, vineri iar cei de la ANOFM reaminteşc faptul că angajatorii au la dispoziţie platforma digitală https://aici.gov.ro pentru încărcarea documentelor necesare acordării şomajului tehnic pentru angajaţii cărora li s-a suspendat temporar contractul individual de muncă din iniţiativa angajatorului, conform prevederilor legale.