7 destinații turistice noi din România. Aici trebuie să mergi neapărat în vacanță

de: Nechifor Ioana
27 08. 2021

Țara noastră este cunoscută pentru locurile superbe, iar mulți turiști de peste hotare aleg să vină în vacanță în România pentru a explora frumusețile oferite. Există câteva destinații turistice noi pe care nu mulți le cunosc, dar care sunt spectaculoase!

În cazul în care simți că vizitat toată țara, află că poți să mergi în câteva destinații turistice noi, ce nu existau cu 20 de ani în urmă. Te poți bucura din plin de relaxare, tradiții și mâncare delicioasă fără a călători peste hotare și a da mulți bani pe vacanță!

Drumul Vinului

Multe localități de pe Drumul Vinului sunt preferate de românii ce adoră degustările de vin și preferă să se relaxeze în mijlocul podgoriilor. Bineînțeles, se pot găsi cazări pentru toate buzunarele, așa că doritorii pot să se bucure de un întreg concediu în aceste locuri superbe.

Tălișoara, Valea Zălanului și Micloșoara

Aceste sate uitate de lume sunt la mare căutare, mai ales pentru că românii vor să vadă locurile pitorești și să aibă parte de liniștea pe care o oferă traiul străbun. Cei ce își doresc să experimenteze tradițiile locale și să scape de stresul din viața cotidiană pot oricând să aleagă aceste locuri superbe.

Mamaia Nord

Mamaia Nord nu exista cu mulți ani în urmă, dar acum această stațiune de pe litoralul românesc atrage milioane de turiști ce își doresc să se distreze în cluburile de lux și să aibă parte de cazări cu adevărat spectaculoase. Efervescența locului îi cucerește pe petrecăreți!

Satul Breb

În zona Vișeu din Maramureș se regăsește satul Breb, micuț, dar bogat în tradiții ce îi cuceresc pe toți românii. După punerea în funcțiune a mocăniței, turismul a explodat în această zonă, așa că nu este de mirare că mulți preferă să se bucure de obiceiurile minunate și să vadă peisaje ce îi lasă fără suflare.

Lacul Țarnița

Zona lacului de acumulare Tarnița a devenit populară printre cei ce își doresc să experimenteze ceva diferit. Cei ce își doresc să aibă parte de un concediu în natură își caută o cazare în Gilău, Mărișel sau Râșca, iar amintirile pe care le au de acolo sunt de neprețuit.

SkiGyimes

Pârtia de bob de la SkiGyimes, din Harghita, este la mare căutare, așa că zona necunoscută a devenit iubită de turiști. Peisajele sunt asemănătoarea cu unele din alte țări, așa că investiția de 1,5 milioane de euro a meritat pentru ca această locație din România să aibă parte de admirația meritată.

Viscri

Prințul Charles preferă să viziteze Viscri, așa că nu este de mirare că foarte mulți își doresc să înțeleagă ce găsește un membru al Familiei Regale spectaculos la această locație. Datorită lui, turismul a fost impulsionat în zonă.